Teste Drept international public

#Teste  #Drept #international #public

1. Potrivit teoriei #moniste:

a)      dreptul intern şi dreptul internaţional sunt sisteme juridice distincte;

b)      dreptul intern şi dreptul international formează o singură ordine juridică;

c)      forul legislativ al unui stat este unicameral.

2. Teoria monistă are:

a)      o variantă;

b)      două variante;

c)      trei variante.

3. Teoria monistă cuprinde:

a)      teoria singularităţii iniţiale şi teoria diversităţii;

b)      teoria separaţiei puterilor în stat şi teoria unicităţii puterii;

c)      teoria priorităţii dreptului intern asupra dreptului internaţional şi teoria priorităţii dreptului internaţional asupra dreptului intern.

4. Potrivit art.20 din Constituţia României revizuite:

a)      statul român de obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte;

b)      dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte;

c)      tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.

5. Potrivit art. 11 din Constituţia României revizuite:

a)      în cazul în care un tratat la care România urmează să devină parte cuprinde dispoziţii contrare Constituţiei, ratificarea lui poate avea loc numai după revizuirea Constituţiei;

b)      dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte;

c)      dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţie sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.

6. Dreptul internaţional public a fost numit în trecut:

a)      jus gentium privatum

b)      jus inter gentes;

c)      ars aequi et boni;

7. Tratatul sublim, cel mai vechi tratat internaţional, a fost încheiat:

a)      în India Antică;

b)      în China Antică;

c)      în Egiptul Antic.

8. Tratatul sublim era:

a)      un tratat de prietenie şi alianţă;

b)      un tratat comercial;

c)      actul de constituire al unei societăţi internaţionale secrete.

9. Imperiul Roman:

a)      a dezvoltat considerabil practica tratatelor cu naţiunile terţe;

b)      nu a contribuit în nici un fel la dezvoltarea dreptului internaţional;

c)      a contribuit în mică măsură la dezvoltarea dreptului internaţional.

10. Primele misiuni diplomatice permanente apar:

a)      în Europa secolului al XV-lea;

b)      în Asia secolului al XVI-lea;

c)      în Europa secolului al XVI-lea.

11. Părintele dreptului internaţional modem este considerat:

a)      Talleyrand;

b)      Mettemich;

c)      Hugo Grotius.

12. În prezent, dreptul internaţional public are un profund caracter:

a)      belicos;

b)      umanitar;

c)      comercial.

13. Art. 38 al Statutului Curţii Internaţionale de Justiţie consideră mijloace auxiliare pentru determinarea regulilor de drept:

a)      hotărârile judecătoreşti şi doctrina specialiştilor celor mai calificaţi ai diferitelor naţiuni;

b)      principiile generale de drept recunoscute de naţiunile civilizate;

c)      cutuma internaţională, ca dovadă a unei practici generale acceptate ca reprezentând dreptul.

14. Instituţia tratatului internaţional este reglementată prin:

a)      Convenţia de la Viena din 1961;

b)      Convenţia de la Viena din 1963;

c)      Convenţia de la Viena din 1969.

15. Cutuma internaţională:

a)      este izvor de drept;

b)      nu este izvor de drept;

c)      nu prezintă importanţă pentru dreptul internaţional.

Teste de autoevaluare

1. Indiferent care este denumirea lor:

a)      tratatele au aceeaşi forţă juridică obligatorie;

b)      aceeaşi structură şi acelaşi conţinut;

c)      aceleaşi subiecte.

2. După posibilitatea de aderare, tratatele pot fi:

a)      tratate deschise sau tratate închise;

b)      tratate bilaterale sau tratate multilaterale;

c)      tratate cu termen şi tratate încheiate pe perioadă determinată.

3. În funcţie de conţinutul lor, tratatele pot fi:

a)      tratate politice, tratate economice, tratate culturale etc.;

b)      tratate bilaterale, tratate multilaterale;

c)      tratate-contracte, tratate-legi.

4. Elementele esenţiale ale tratatului sunt:

a)      subiecţii, voinţa părţilor, obiectul, intenţia de a produce efecte juridice, reglementarea prin norme de drept internaţional;

b)      preambulul, dispozitivul, clauzele finale şi anexele;

c)      drepturile şi obligaţiile internaţionale care iau naştere, se modifică sau se sting prin intermediul tratatului.

5. Capacitatea deplină de a încheia tratate aparţine:

a)      statului;

b)      organizaţiilor internaţionale;

c)      mişcărilor de eliberare naţională.

6. Statutul de neutralitate împiedică statul respectiv să încheie:

a)      tratate cu caracter comercial;

b)      tratate cu caracter militar;

c)      tratate cu caracter neutru.

7. În situaţia statului federal, capacitatea de a încheia tratate revine:

a)      în majoritatea cazurilor federaţiei şi numai rareori statelor componente;

b)      în majoritatea cazurilor statelor componente şi numai rareori federaţiei;

c)      în egală măsură federaţiei şi statelor componente.

8. Organizaţiile internaţionale au capacitate de a încheia tratate internaţionale:

a)      deplină;

b)      potrivit actelor constitutive, în domeniile de competenţă special determinate;

c)      nu au capacitate de a încheia tratate internaţionale.

9. Deplinele puteri:

a)      este un document care atestă starea de sănătate a persoanelor împuternicite să reprezinte statul pentru negocierea, adoptarea sau semnarea unui tratat;

b)      este documentul emis de autoritatea competentă a unui stat, prin care sunt desemnate una sau mai multe persoane împuternicite să reprezinte statul pentru negocierea, adoptarea sau semnarea unui tratat;

c)      este documentul pe care trebuie să-l prezinte în mod obligatoriu şefii de stat, şefii guvernelor şi miniştrii de externe, pentru toate actele referitoare la încheierea unui tratat.

10. În virtutea funcţiilor lor şi fără a fi obligaţi să prezinte depline puteri, sunt consideraţi ca reprezentând statul lor:

a)      şefii de stat, şefii guvernelor şi miniştrii de externe, pentru toate actele referitoare la încheierea unui tratat;

b)      şefii de misiune diplomatică, pentru toate actele referitoare la încheierea unui tratat;

c)      reprezentanţii acreditaţi ai statelor la o conferinţă internaţională sau pe lângă o organizaţie internaţională, ori pe lângă un organ al acesteia pentru toate actele referite/are la încheierea unui tratat.

11. Structura unui tratat cuprinde:

a)      începutul, cuprinsul şi încheierea;

b)      numai prevederi de fond;

c)      preambulul, dispozitivul, clauzele finale, anexe, protocoale, note etc.

12. Tratatele multilaterale intră în vigoare:

a)      la data semnării;

b)      la un anumit termen după depunerea unui anumit număr de instrumente de ratificare sau aderare;

c)      la data publicării.

13. Rezerva la tratat este o declaraţie:

a)      unilaterală;

b)      bilaterală;

c)      multilaterală.

14. Rezerva la tratat:

a)      trebuie exprimată în scris;

b)      nu trebuie comunicată statelor contractante;

c)      se poate face tacit.

15. Acceptarea rezervelor:

a)      nu se poate face decât expres;

b)      nu se poate face decât tacit;

c)      se poate face expres sau tacit.

Teste de autoevaluare

16. Principiile fundamentale ale dreptului internaţional se caracterizează prin:

a)      complexitate, unicitate, universalitate, obligativitate, egalitate;

b)      universalitate, obligativitate, transparenţă, publicitate;

c)      universalitate, generalitate, obligativitate, caracter imperativ, caracter dinamic, importanţa deosebită a valorilor internaţionale pe care le protejează.

17. Sunt principii fundamentale ale dreptului internaţional public:

a)      principiul soluţionării paşnice a diferendelor, principiul cooperării internaţionale;

b)      principiul autorităţii lucrului judecat, principiul cooperării internaţionale;

c)      principiul soluţionării paşnice a diferendelor, principiul autorităţii lucrului judecat.

18. Sunt principii fundamentale ale dreptului internaţional public:

a)      principiul răspunderii pentru prejudiciile cauzate, respectarea egalităţii părţilor în litigiu;

b)      principiul egalităţii suverane a statelor, principiul inviolabilităţii frontierelor;

c)      respectarea egalităţii părţilor în litigiu, principiul egalităţii suverane a statelor.

19. Sunt principii fundamentale ale dreptului internaţional public:

a)      principiul egalităţii suverane a statelor, principiul inviolabilităţii frontierelor;

b)      principiul libertăţii de navigaţie, principiul inviolabilităţii personale a diplomaţilor;

c)      principiul inviolabilităţii frontierelor; principiul inviolabilităţii personale a funcţionarilor diplomatici şi consulari.

20. Potrivit principiul egalităţii suverane a statelor:

a)      fiecare stat are dreptul de a-şi stabili liber regimul său social, politic, sistemul său economic, cultural, legislaţia proprie;

b)      un stat nu trebuie neapărat să respecte personalitatea internaţională a celorlalte state;

c)      un stat nu are dreptul de a-şi conduce în mod liber relaţiile sale cu alte state.

21. Principiul neamestecului în treburile interne ale altor state:

a)      presupune obligaţia statelor de a întreprinde diferite acţiuni prin care să împiedice exercitarea normală şi liberă a suveranităţii unui stat;

b)      dă naştere dreptului statelor de a-^i exercita atributele suveranităţii, fară nici un amestec din afară;

c)      interzice intervenţia directă în treburile interne ale unui stat, dar nu exclude intervenţia indirectă.

22. Principiul nerecurgerii la forţă şi la ameninţarea cu forţa împotriva integrităţii teritoriale ori a independenţei politice a vreunui stat:

a)      interzice exercitarea dreptului la autoapărare împotriva unui atac armat;

b)      interzice folosirea forţei, cu caracter de sancţiune colectivă, pe baza hotărârii Consiliului de Securitate al O.N.U., împotriva statelor care săvârşesc acte de agresiune, de ameninţare sau de încălcare a păcii internaţionale;

c)      interzice statelor să recurgă, în relaţiile lor internaţionale, la ameninţarea cu forţa sau la folosirea ei, împotriva integrităţii teritoriale ori independenţei politice a altor state.

23. Principiul rezolvării pe cale paşnică a diferendelor se aplică:

a)      numai diferendelor politice dintre state;

b)      numai diferendelor grave dintre state;

c)      tuturor diferendelor care se pot ivi în relaţiile internaţionale şi indiferent de gravitatea lor.

24. Principiul inviolabilităţii frontierelor statului:

a)      completează principiul integrităţii teritoriale a statului;

b)      limitează acţiunea principiul integrităţii teritoriale a statului;

c)      nu are nici o legătură cu principiul integrităţii teritoriale a statului.

25. Principiul pacta sunt servanda se aplică:

a)      tratatelor multilaterale legale;

b)      tratatelor bilaterale legale;

c)      tuturor tratatelor internaţionale legale.

26. Principiul pacta sunt servanda se bazează pe:

a)      ideea de bună-credinţă, pe obligaţia de a respecta cuvântul dat;

b)      organizarea politico-administrativă a statelor;

c)      acţiunea diplomatică a reprezentanţilor statelor.

27. Cooperarea internaţională este:

a)      calitate intrinsecă a relaţiilor internaţionale;

b)      sintagmă ce trebuie introdusă obligatoriu în cuprinsul unui tratat;

c)      un drept şi o obligaţie ce revine statelor.

Teste de autoevaluare

28. Subiectul originar şi cu competenţe depline al dreptului internaţional public îl reprezintă:

a)      statul suveran;

b)      organizaţiile internaţionale;

c)      popoarele care luptă pentru independenţă.

29. Sunt subiecte derivate şi limitate ale dreptului internaţional public:

a)      statele suverane;

b)      organizaţiile internaţionale;

c)      popoarele care luptă pentru independenţă.

30. Convenţia de la Montevideo (1933) privind drepturile şi obligaţiile statelor prevede întrunirea următoarelor elemente pentru ca o entitate să aibă personalitate juridică de tip statal:

a)      populaţie permanentă, teritoriu determinat, existenţa unui guvern independent, capacitatea de a intra în relaţii cu alte state;

b)      populaţie permanentă, teritoriu determinat, existenţa unui guvern independent;

c)      teritoriu determinat, existenţa unui guvern independent, capacitatea de a intra în relaţii cu alte state.

31. Uniunea personală:

a)      este asociaţia a două sau mai multe state, având un şef comun, organe comune de reprezentare în relaţiile cu alte state, dar care din punct de vedere constituţional, legislativ şi administrativ continuă să exercite fiecare anumite atribute ale suveranităţii;

b)      reprezintă asocierea a două sau mai multe state, având aceeaşi persoană ca şef de stat, fiecare stat membru păstrându-şi legislaţia, administraţia şi justiţia şi rămânând subiect distinct de drept internaţional, având reprezentanţe diplomatice proprii, încheind tratate în nume propriu;

c)      este o uniune creată de regulă prin tratate internaţionale în cadrul căreia statele participante îşi păstrează deplina independenţă şi calitatea de subiecte ale dreptului internaţional; aceste state au organe legislative şi executive proprii şi un organ comun denumit dietă sau congres.

32. Uniunea reală:

a)            este asociaţia a două sau mai multe state, având un şef comun, organe comune de reprezentare în relaţiile cu alte state, dar care din punct de vedere constituţional, legislativ şi administrativ continuă să exercite fiecare anumite atribute ale suveranităţii;

b)            reprezintă asocierea a două sau mai multe state, având aceeaşi persoană ca şef de stat, fiecare stat membru păstrându-şi legislaţia, administraţia şi justiţia şi rămânând subiect distinct de drept internaţional, având reprezentanţe diplomatice proprii, încheind tratate în nume propriu;

c)            este o uniune creată de regulă prin tratate internaţionale în cadrul căreia statele participante îşi păstrează deplina independenţă şi calitatea de subiecte ale dreptului internaţional; aceste state au organe legislative şi executive proprii şi un organ comun denumit dietă sau congres.

33. Confederaţia de state:

a)      este asociaţia a două sau mai multe state, având un şef comun, organe comune de reprezentare în relaţiile cu alte state, dar care din punct de vedere constituţional, legislativ şi administrativ continuă să exercite fiecare anumite atribute ale suveranităţii;

b)      reprezintă asocierea a două sau mai multe state, având aceeaşi persoană ca şef de stat, fiecare stat membru păstrându-şi legislaţia, administraţia şi justiţia şi rămânând subiect distinct de drept internaţional, având reprezentanţe diplomatice proprii, încheind tratate în nume propriu;

c)      este o uniune creată de regulă prin tratate internaţionale în cadrul căreia statele participante îşi păstrează deplina independenţă şi calitatea de subiecte ale dreptului internaţional; aceste state au organe legislative şi executive proprii şi un organ comun denumit dietă sau congres.

34. Uniunea creată prin unirea Ţării Româneşti şi a Moldovei, în ianuarie 1859 a fost:

a)      uniune personală;

b)      uniune reală;

c)      stat federal.

35. Principatele Române în perioada 1862-1864 constituiau:

a)      uniune personală;

b)      uniune reală;

c)      confederaţie de state.

36. Statele Unite ale Americii sunt:

a)      stat unitar;

b)      stat federal;

c)      stat neutru.

37. Personalitatea internaţională a organizaţiilor rezultă din:

a)      actul constitutiv al acesteia;

b)      din regulamentul de ordine interioară;

c)      din Convenţia de la Tokyo din 2002.

38. Organizaţiile internaţionale:

a)      au personalitate juridică proprie, distinctă de cea a statelor membre;

b)      au personalitate juridică identică cu a fiecărui stat membru;

c)      nu au personalitate juridică.

39. Organizaţia Naţiunilor Unite are vocaţie:

a)      universală;

b)      regională;

c)      subregională.

40. Consiliul Europei are vocaţie:

a)      universală;

b)      regională;

c)      subregională.

41. O.C.E.M.N. este o organizaţie cu vocaţie:

a)      universală;

b)      regională;

c)      subregională.

42. Popoarele care luptă pentru independenţă sunt subiecte de drept internaţional public limitate şi tranzitorii:

a)      până la constituirea lor într-un stat propriu;

b)      până la câştigarea luptei;

c)      până la pierderea luptei.

TESTE PENTRU SEMINAR (din cartea Janei Maftei)

1. Dreptul internaţional public reprezintă un ansamblu de reguli:

1. scrise;
2. nescrise;
3. scrise sau nescrise. (corect)

2. Dreptul internaţional public reglementează:

1. raporturile dintre state, ca purtătoare de suveranitate;
2. raporturile dintre persoane fizice şi persoane juridice;
3. toate relaţiile internaţionale.

3. Ordinea juridică internaţională reprezintă:

1. totalitatea raporturilor dintre persoanele fizice şi juridice aparţinând diferitelor state;
2. procesul de constituire şi de aplicare a normelor dreptului internaţional public;
3. societatea internaţională, în ansamblul ei.

4. Obiectul de reglementare al dreptului internaţional public:

1. coincide cu obiectul de reglementare al dreptului intern;
2. este alcătuit din relaţiile internaţionale, în care statul acţionează ca purtător de suveranitate;
3. este alcătuit din raporturile dintre principalele instituţii de stat: preşedinţie, guvern, parlament.

5. În societatea internaţională:

1. nu există un organism legislativ unic, care să elaboreze o legislaţie internaţională;
2. există un organism legislativ unic, supraordonat statelor, care elaborează legislaţia internaţională;
3. nu statele creează normele internaţionale, ci un organism legislativ unic, care elaborează legislaţia internaţională.

6. Normele dreptului internaţional public:

1. au, de regulă, trei părţi: ipoteză, dispoziţie şi sancţiune;
2. nu prevăd în mod expres sancţiuni pentru cazul nerespectării lor;
3. prevăd în mod expres sancţiuni pentru cazul nerespectării lor.

7. Între dreptul intern şi dreptul internaţional public:

1. nu există deosebiri privind obiectul de reglementare, modul de elaborare a normelor, izvoare, subiecte, sistemul de aplicare şi de sancţionare;
2. există deosebiri privind obiectul de reglementare, modul de elaborare a normelor, izvoare, subiecte, sistemul de aplicare şi de sancţionare;
3. deosebirile nu sunt semnificative.

8. În problema raportului dintre dreptul internaţional public şi dreptul intern s-au conturat două teorii opuse:

1. teoria dualistă şi teoria monistă;
2. teoria negocierii şi teoria conflictului;
3. teoria identităţii în democraţie şi teoria concurenţei în democraţie.

9. Potrivit art.20 din Constituţia României revizuite:

1. statul român de obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte;
2. dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte;
3. tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.

10. Părintele dreptului internaţional modern este considerat:

1. Talleyrand;
2. Mettemich;
3. Hugo Grotius.

11. Dreptul internaţional public a fost numit în trecut:

1. jus gentium privatum;
2. jus inter gentes;
3. ars aequi et boni.

12. Tratatul sublim era:

1. un tratat de prietenie şi alianţă;
2. un tratat comercial;
3. actul de constituire al unei societăţi internaţionale secrete.

13. Primele misiuni diplomatice permanente apar:

1. în Europa secolului al XV-lea;
2. în Asia secolului al XVI-lea;
3. în Europa secolului al XVI-lea.

14. Teoria monistă are :

1. variantă;
2. două variante;
3. trei variante.

15. În prezent, dreptul internaţional public are un profund caracter:

1. belicos;
2. umanitar;
3. comercial.

16. Imperiul Roman:

1. a dezvoltat considerabil practica tratatelor cu naţiunile terţe;
2. nu a contribuit în nici un fel la dezvoltarea dreptului internaţional;
3. a contribuit în mică măsură la dezvoltarea dreptului internaţional.

17. Art. 38 al Statutului Curţii Internaţionale de Justiţie consideră mijloace auxiliare pentru determinarea regulilor de drept:

1. hotărârile judecătoreşti şi doctrina specialiştilor celor mai calificaţi ai diferitelor naţiuni;
2. principiile generale de drept recunoscute de naţiunile civilizate;
3. cutuma internaţională, ca dovadă a unei practici generale acceptate ca reprezentând dreptul.

18. Instituţia tratatului internaţional este reglementată prin:

1. Convenţia de la Viena din 1961;
2. Convenţia de la Viena din 1963;
3. Convenţia de la Viena din 1969.

19. Potrivit teoriei dualiste:

1. dreptul intern şi dreptul internaţional sunt sisteme juridice distincte;
2. dreptul intern şi dreptul internaţional formează o singură ordine juridică;
3. forul legislativ al unui stat este format din două camere.

20. Potrivit art. 11 din Constituţia României revizuite:

1. în cazul în care un tratat la care România urmează să devină parte cuprinde dispoziţii contrare Constituţiei, ratificarea lui poate avea loc numai după revizuirea Constituţiei;
2. dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte;
3. dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţie sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.

21. Majoritatea autorilor consideră actele organizaţiilor internaţionale ca reprezentând:

1. un izvor secundar, derivat al dreptului internaţional public;
2. un izvor principal al dreptului internaţional public;
3. categorie fără valoare normativă internaţională.

22. Teoria monistă cuprinde:

1. teoria singularităţii iniţiale şi teoria diversităţii;
2. teoria separaţiei puterilor în stat şi teoria unicităţii puterii;
3. teoria priorităţii dreptului intern asupra dreptului internaţional şi teoria priorităţii dreptului internaţional asupra dreptului intern.

23. Tratatul sublim, cel mai vechi tratat internaţional, a fost încheiat:

1. în India Antică;
2. în China Antică;
3. în Egiptul Antic.

24. Cutuma internaţională:

1. este izvor de drept;
2. nu este izvor de drept;
3. nu prezintă importanţă pentru dreptul internaţional.

25. Principiile generale de drept:

1. sunt norme juridice de aplicaţie universală, cu rol maxim de generalitate şi cu un caracter imperativ, care dau expresie şi protejează o valoare fundamentală în raporturile dintre subiectele de drept internaţional;
2. sunt prescripţii normative cu caracter mare de generalitate care stau la baza funcţionării sistemelor de drept naţionale, fiind transpuse apoi în dreptul internaţional;
3. dau expresie şi reglementează o valoare specifică şi au acţiune limitată la o ramură ori mai multe ale dreptului internaţional.

26. Potrivit teoriei moniste:

1. dreptul intern şi dreptul internaţional sunt sisteme juridice distincte;
2. dreptul intern şi dreptul internaţional formează o singură ordine juridică;
3. forul legislativ al unui stat este unicameral.

27. Potrivit concepţiei împărtăşite de jurişti din ţările Europei occidentale, codificarea:

1. are rolul de a constatata normele de drept în vigoare, fără a se preocupa dacă ele formează un sistem coerent, aplicabil în raporturile internaţionale reale;
2. constituie o operă în cadrul căreia unele norme pot fi modificate sau abrogate şi se pot crea norme noi, astfel încât să se realizeze un ansamblu coerent de norme care să corespundă nevoilor şi realităţilor epocii;
3. nu contribuie la asigurarea preciziei normelor de drept şi nu contribuie la întărirea coeziunii dreptului internaţional.

28. Cutuma internaţională are:

1. un element;
2. două elemente;
3. trei elemente.

29. Principiile specifice ale dreptului internaţional:

1. sunt norme juridice de aplicaţie universală, cu rol maxim de generalitate şi cu un caracter imperativ, care dau expresie şi protejează o valoare fundamentală în raporturile dintre subiectele de drept internaţional;
2. sunt prescripţii normative cu caracter mare de generalitate care stau la baza funcţionării sistemelor de drept naţionale, fiind transpuse apoi în dreptul internaţional;
3. dau expresie şi reglementează o valoare specifică şi au acţiune limitată la o ramură ori mai multe ale dreptului internaţional.

30. Echitatea:

1. reprezintă o posibilitate acordată de părţile într-un diferend judecătorului internaţional de a judeca acel diferend pe baza bunului-simţ şi spiritului de dreptate, cu scopul de a atenua aplicarea riguroasă a dreptului;
2. constituie un izvor formal al dreptului internaţional public;
3. se aplică, de regulă, în acele domenii ale dreptului internaţional în care există reguli precise.

31. Indiferent care este denumirea lor:

1. tratatele au aceeaşi forţă juridică obligatorie;
2. aceeaşi structură şi acelaşi conţinut;
3. aceleaşi subiecte.

32. In virtutea funcţiilor lor şi fără a fi obligaţi să prezinte depline puteri, sunt consideraţi ca reprezentând statul lor:

1. şefii de stat, şefii guvernelor şi miniştrii de externe, pentru toate actele referitoare la încheierea unui tratat;
2. şefii de misiune diplomatică, pentru toate actele referitoare la încheierea unui tratat;
3. reprezentanţii acreditaţi ai statelor la o conferinţă internaţională sau pe lângă o organizaţie internaţională, ori pe lângă un organ al acesteia pentru toate actele referitoare la încheierea unui tratat.

33. Rezerva la tratat este o declaraţie:

1. unilaterală;
2. bilaterala;
3. multilaterală

34. Principiile fundamentale ale dreptului internaţional:

1. sunt norme juridice de aplicaţie universală, cu rol maxim de generalitate şi cu un caracter imperativ, care dau expresie şi protejează o valoare fundamentală în raporturile dintre subiectele de drept internaţional;
2. sunt prescripţii normative cu caracter mare de generalitate care stau la baza funcţionării sistemelor de drept naţionale, fiind transpuse apoi în dreptul internaţional;
3. dau expresie şi reglementează o valoare specifică şi au acţiune limitată la o ramură ori mai multe ale dreptului internaţional.

35. Elementul subiectiv al cutumei internaţionale constă în:

1. recunoaşterea de către state a obligativităţii normei cutumiare;
2. practica generală comună a mai multor state, relativ îndelungată constând în acte repetate în timp;
3. atitudinea de cooperare a statelor, ca purtătoare de suveranitate, în relaţiile dintre ele.

36. După posibilitatea de aderare, tratatele pot fi:

1. tratate deschise sau tratate închise;
2. tratate bilaterale sau tratate multilaterale;
3. tratate cu termen şi tratate încheiate pe perioadă determinată.

37. Structura unui tratat cuprinde:

1. începutul, cuprinsul şi încheierea;
2. numai prevederi de fond;
3. preambulul, dispozitivul, clauzele finale, anexe, protocoale, note etc.

38. Deplinele puteri:

1. este un document care atestă starea de sănătate a persoanelor împuternicite să reprezinte statul pentru negocierea, adoptarea sau semnarea unui tratat;
2. este documentul emis de autoritatea competentă a unui stat, prin care sunt desemnate una sau mai multe persoane împuternicite să reprezinte statul pentru negocierea, adoptarea sau semnarea unui tratat;
3. este documentul pe care trebuie să-l prezinte în mod obligatoriu şefii de stat, şefii guvernelor şi miniştrii de externe, pentru toate actele referitoare la încheierea unui tratat.

39. În funcţie de conţinutul lor, tratatele pot fi:

1. tratate politice, tratate economice, tratate culturale etc.;
2. tratate bilaterale, tratate multilaterale;
3. tratate-contracte, tratate-legi.

40. Stabilirea sensului şi conţinutului clauzelor unui tratat se realizează prin intermediul operaţiunii de:

1. negociere;
2. semnare ad referendum;
3. interpretare.

41. Elementele esenţiale ale tratatului sunt:

1. subiecţii, voinţa părţilor, obiectul, intenţia de a produce efecte juridice, reglementarea prin norme de drept internaţional;
2. preambulul, dispozitivul, clauzele finale şi anexele;
3. drepturile şi obligaţiile internaţionale care iau naştere, se modifică sau se sting prin intermediul tratatului.

42. Tratatele multilaterale intră în vigoare:

1. la data semnării;
2. la un anumit termen după depunerea unui anumit număr de instrumente de ratificare sau aderare;
3. la data publicării.

43. Rezerva la tratat este o declaraţie:

1. unilaterală;
2. bilaterală;
3. multilaterală.

44. În situaţia statului federal, capacitatea de a încheia tratate revine:

1. în majoritatea cazurilor federaţiei şi numai rareori statelor componente;
2. în majoritatea cazurilor statelor componente şi numai rareori federaţiei;
3. în egală măsură federaţiei şi statelor componente.

45. Statutul de neutralitate împiedică statul respectiv să încheie:

1. tratate cu caracter comercial;
2. tratate cu caracter militar;
3. tratate cu caracter neutru.

46. În principiu, un tratat produce efecte:

1. numai faţă de părţi;
2. numai faţă de terţi;
3. în egală măsură, faţă de părţi şi faţă de terţi.

47. Capacitatea deplină de a încheia tratate aparţine:

1. statului;
2. organizaţiilor internaţionale;
3. mişcărilor de eliberare naţională.

48. Rezerva la tratat:

1. trebuie exprimată în scris;
2. nu trebuie comunicată statelor contractante;
3. se poate face tacit.

49. În funcţie de autorul interpretării, deosebim între:

1. interpretare obiectivă şi interpretare subiectivă;
2. interpretare autentică şi interpretare neautentică;
3. interpretare primară şi interpretare secundară.

50. Sunt principii fundamentale ale dreptului internaţional public:

1. principiul soluţionării paşnice a diferendelor, principiul cooperării internaţionale;
2. principiul autorităţii lucrului judecat, principiul cooperării internaţionale;
3. principiul soluţionării paşnice a diferendelor, principiul autorităţii lucrului judecat.

51. Îndeplinirea condiţiei rezolutorii prevăzute expres în cuprinsul tratatului:

1. este cauză voluntară de încetare a unui tratat;
2. este o cauză de încetare a unui tratat independentă de voinţa părţilor;
3. nu conduce la încetarea efectelor unui tratat.

52. Interpretarea autentică a unui tratat este realizată de către:

1. părţile la tratat;
2. doctrinari;
3. un organ al unei organizaţii internaţionale.

53. Potrivit principiul egalităţii suverane a statelor:

1. fiecare stat are dreptul de a-şi stabili liber regimul său social, politic, sistemul său economic, cultural, legislaţia proprie;
2. un stat nu trebuie neapărat să respecte personalitatea internaţională a celorlalte state;
3. un stat nu are dreptul de a-şi conduce în mod liber relaţiile sale cu alte state.

54. În funcţie de obiectul interpretării, deosebim între:

1. interpretare obiectivă şi interpretare subiectivă;
2. interpretare autentică şi interpretare neautentică;
3. interpretare primară şi interpretare secundară.

55. Atunci când toate părţile la tratatul anterior sunt părţi şi la tratatul ulterior, fără ca tratatul anterior să fi expirat sau ca aplicarea sa să fi fost suspendată:

1. continuă să se aplice şi tratatul anterior;
2. tratatul anterior nu se mai aplică;
3. tratatul anterior nu se mai aplică decât în măsura în care dispoziţiile sale sunt compatibile cu cele ale tratatului posterior.

56. Organizaţiile internaţionale au capacitate de a încheia tratate internaţionale:

1. deplină;
2. potrivit actelor constitutive, în domeniile de competenţă special determinate;
3. nu au capacitate de a încheia tratate internaţionale.

57. Acceptarea rezervelor:

1. nu .se poate face decât expres;
2. nu se poate face decât tacit;
3. se poate face expres sau tacit.

58. Potrivit principiului neretroactivităţii:

1. dispoziţiile unui tratat nu leagă un stat cu privire la un act sau fapt anterior datei intrării în vigoare a tratatului respectiv;
2. dispoziţiile unui tratat leagă un stat cu privire la un act sau fapt anterior datei intrării în vigoare a tratatului respectiv;
3. nu are nici o relevanţă data intrării în vigoare a unui tratat.

59. Sunt cauze voluntare de încetare a unui tratat:

1. exprimarea consimţământului ulterior al tuturor părţilor şi expirarea termenului prevăzut de tratat;
2. dispariţia părţilor la tratat şi dispariţia obiectului tratatului;
3. îndeplinirea condiţiei rezolutorii prevăzute expres în cuprinsul tratatului şi schimbarea fundamentală a împrejurărilor.

60. Principiile fundamentale ale dreptului internaţional se caracterizează prin:

1. complexitate, unicitate, universalitate, obligativitate, egalitate;
2. universalitate, obligativitate, transparenţă, publicitate;
3. universalitate, generalitate, obligativitate, caracter imperativ, caracter dinamic, importanţa deosebită a valorilor internaţionale pe care le protejează.

61. Principiul rezolvării pe cale paşnică a diferendelor se aplică:

1. numai diferendelor politice dintre state;
2. numai diferendelor grave dintre state;
3. tuturor diferendelor care se pot ivi în relaţiile internaţionale şi indiferent de gravitatea lor.

62. Sunt cauze de încetare a unui tratat independente de voinţa părţilor:

1. exprimarea consimţământului ulterior al tuturor părţilor şi expirarea termenului prevăzut de tratat;
2. dispariţia părţilor la tratat şi dispariţia obiectului tratatului;
3. îndeplinirea condiţiei rezolutorii prevăzute expres în cuprinsul tratatului şi schimbarea fundamentală a împrejurărilor.

63. Sunt principii fundamentale ale dreptului internaţional public:

1. principiul răspunderii pentru prejudiciile cauzate, respectarea egalităţii părţilor în litigiu;
2. principiul egalităţii suverane a statelor, principiul inviolabilităţii frontierelor;
3. respectarea egalităţii părţilor în litigiu, principiul egalităţii suverane a statelor.

64. Principiul pacta sunt servanda se bazează pe:

1. ideea de bună-credinţă, pe obligaţia de a respecta cuvântul dat;
2. organizarea politico-administrativă a statelor;
3. acţiunea diplomatică a reprezentanţilor statelor.

65. Convenţia de la Montevideo (1933) privind drepturile şi obligaţiile statelor prevede întrunirea următoarelor elemente pentru ca o entitate să aibă personalitate juridică de tip statal:

1. populaţie permanentă, teritoriu determinat, existenţa unui guvern independent, capacitatea de a intra în relaţii cu alte state;
2. populaţie permanentă, teritoriu determinat, existenţa unui guvern independent;
3. teritoriu determinat, existenţa unui guvern independent, capacitatea de a intra în relaţii cu alte state.

66. Sunt principii fundamentale ale dreptului internaţional public:

1. principiul egalităţii suverane a statelor, principiul inviolabilităţii frontierelor;
2. principiul libertăţii de navigaţie, principiul inviolabilităţii personale a diplomaţilor;
3. principiul inviolabilităţii frontierelor; principiul inviolabilităţii personale a funcţionarilor diplomatici şi consulari.

67. Principiul neamestecului în treburile interne ale altor state:

1. presupune obligaţia statelor de a întreprinde diferite acţiuni prin care să împiedice exercitarea normală şi liberă a suveranităţii unui stat;
2. dă naştere dreptului statelor de a-şi exercita atributele suveranităţii, fără nici un amestec din afară;
3. interzice intervenţia directă în treburile interne ale unui stat, dar nu exclude intervenţia indirectă.

68. Subiectul originar şi cu competenţe depline al dreptului internaţional public îl reprezintă:

1. statul suveran;
2. organizaţiile internaţionale;
3. popoarele care luptă pentru independenţă.

69. Principiul inviolabilităţii frontierelor statului:

1. completează principiul integrităţii teritoriale a statului;
2. limitează acţiunea principiul integrităţii teritoriale a statului;
3. nu are nici o legătură cu principiul integrităţii teritoriale a statului.

70. Uniunea reală:

1. este asociaţia a două sau mai multe state, având un şef comun, organe comune de reprezentare în relaţiile cu alte state, dar care din punct de vedere constituţional, legislativ şi administrativ continuă să exercite fiecare anumite atribute ale suveranităţii;
2. reprezintă asocierea a două sau mai multe state, având aceeaşi persoană ca şef de stat, fiecare stat membru păstrându-şi legislaţia, administraţia şi justiţia şi rămânând subiect distinct de drept internaţional, având reprezentanţe diplomatice proprii, încheind tratate în nume propriu;
3. este o uniune creată de regulă prin tratate internaţionale în cadrul căreia statele participante îşi păstrează deplina independenţă şi calitatea de subiecte ale dreptului internaţional; aceste state au organe legislative şi executive proprii şi un organ comun denumit dietă sau congres.

71. Principiul nerecurgerii la forţă şi la ameninţarea cu forţa împotriva integrităţii teritoriale ori a independenţei politice a vreunui stat:

1. interzice exercitarea dreptului la autoapărare împotriva unui atac armat;
2. interzice folosirea forţei, cu caracter de sancţiune colectivă, pe baza hotărârii Consiliului de Securitate al O.N.U., împotriva statelor care săvârşesc acte de agresiune, de ameninţare sau de încălcare a păcii internaţionale;
3. interzice statelor să recurgă, în relaţiile lor internaţionale, la ameninţarea cu forţa sau la folosirea ei, împotriva integrităţii teritoriale ori independenţei politice a altor state.

72. Personalitatea internaţională a organizaţiilor rezultă din:

1. actul constitutiv al acesteia;
2. din regulamentul de ordine interioară;
3. din Convenţia de la Tokyo din 2002.

73. Statele Unite ale Americii sunt:

1. stat unitar;
2. stat federal;
3. stat neutru.

74. Principiul pacta sunt servanda se aplică:

1. tratatelor multilaterale legale;
2. tratatelor bilaterale legale;
3. tuturor tratatelor internaţionale legale.

75. Cooperarea internaţională este:

1. calitate intrinsecă a relaţiilor internaţionale;
2. sintagmă ce trebuie introdusă obligatoriu în cuprinsul unui tratat;
3. un drept/o obligaţie ce revine statelor.

76. Sunt subiecte derivate şi limitate ale dreptului internaţional public:

1. statele suverane;
2. organizaţiile internaţionale;
3. popoarele care luptă pentru independenţă.

77. Uniunea personală:

1. este asociaţia a două sau mai multe state, având un şef comun, organe comune de reprezentare în relaţiile cu alte state, dar care din punct de vedere constituţional, legislativ şi administrativ continuă să exercite fiecare anumite atribute ale suveranităţii;
2. reprezintă asocierea a două sau mai multe state, având aceeaşi persoană ca şef de stat, fiecare stat membru păstrându-şi legislaţia, administraţia şi justiţia şi rămânând subiect distinct de drept internaţional, având reprezentanţe diplomatice proprii, încheind tratate în nume propriu;
3. este o uniune creată de regulă prin tratate internaţionale în cadrul căreia statele participante îşi păstrează deplina independenţă şi calitatea de subiecte ale dreptului internaţional; aceste state au organe legislative şi executive proprii şi un organ comun denumit dietă sau congres.

78. Confederaţia de state:

1. este asociaţia a două sau mai multe state, având un şef comun, organe comune de reprezentare în relaţiile cu alte state, dar care din punct de vedere constituţional, legislativ şi administrativ continuă să exercite fiecare anumite atribute ale suveranităţii;
2. reprezintă asocierea a două sau mai multe state, având aceeaşi persoană ca şef de stat, fiecare stat membru păstrându-şi legislaţia, administraţia şi justiţia şi rămânând subiect distinct de drept internaţional, având reprezentanţe diplomatice proprii, încheind tratate în nume propriu;
3. este o uniune creată de regulă prin tratate internaţionale în cadrul căreia statele participante îşi păstrează deplina independenţă şi calitatea de subiecte ale dreptului internaţional; aceste state au organe legislative şi executive proprii şi un organ comun denumit dietă sau congres.

79. Organizaţiile internaţionale:

1. au personalitate juridică proprie, distinctă de cea a statelor membre;
2. au personalitate juridică identică cu a fiecărui stat membru;
3. nu au personalitate juridică.

80. Uniunea creată prin unirea Ţării Româneşti şi a Moldovei, în ianuarie 1859 a fost:

1. uniune personală;
2. uniune reală;
3. stat federal.

81. Principatele Române în perioada 1862-1864 constituiau:

1. uniune personală;
2. uniune reală;
3. confederaţie de state.

82. Organizaţia Naţiunilor Unite are vocaţie:

1. universală;
2. regională;
3. subregională.

83. Consiliul Europei are vocaţie:

1. universală;
2. regională;
3. subregională.

84. O.C.E.M.N. este o organizaţie cu vocaţie:

1. universală;
2. regională;
3. subregională.

85. Popoarele care luptă pentru independenţă sunt subiecte de drept internaţional public limitate şi tranzitorii:

1. până la constituirea lor într-un stat propriu;
2. până la câştigarea luptei;
3. până la pierderea luptei.

86. Cetăţenia Vaticanului:

1. are caracter special şi nu afectează cetăţenia originară a persoanei respective;
2. are caracter general şi afectează cetăţenia originară a persoanei respective;
3. nu există.

87. Poporul care luptă pentru independenţă:

1. are dreptul să primească ajutoare de la state sau organizaţii internaţionale;
2. nu are dreptul să primească ajutoare de la state sau organizaţii internaţionale;
3. are obligaţia să ofere ajutoare anumitor state şi organizaţii internaţionale.

88. Prima reglementare ce cuprinde reguli privind drepturile statelor neutre a fost:

1. Legile lui Mânu, India, sec.al V-lea î.Hr.;
2. Tratatul sublim, Egiptul Antic, 1296 î.Hr.;
3. Consolato del Mare, Barcelona, în jurul anului 1494.

89. Este stat neutru:

1. România;
2. Franţa;
3. Elveţia.

90. Recunoaşterea de drept (de jure) este:

1. recunoaştere definitivă, care nu poate fi retrasă, deplină, relaţiile dintre cele două state se stabilesc la nivel diplomatic;
2. recunoaştere provizorie, care poate fi revocată şi limitată la stabilirea de relaţii oficiale între cele două state numai la nivel consular;
3. recunoaştere definitivă, care nu poate fi retrasă, iar relaţiile oficiale dintre cele două state se stabilesc la nivel consular.

91. Regimul navigaţiei pe Dunăre este prevăzut de:

1. Convenţia de la Montego Bay din 1982;
2. Convenţia de la Belgrad din 1948;
3. Convenţia de la Montreux din 1936.

92. Este stat neutru:

1. Germania;
2. Rusia;
3. Malta.

93. Reprezintă tipuri de neutralitate următoarele categorii:

1. neutralitate pozitivă, neutralitate permanentă, neutralitate temporară;
2. neutralitate pozitivă, neutralitate permanentă, neutralitate temporală;
3. neutralitate pozitivă, neutralitate permanentă, neutralitate atemporală.

94. Recunoaşterea internaţională este un act:

1. unilateral;
2. bilateral;
3. multilateral.

95. Marea liberă constituie:

1. partea de mare adiacentă ţărmului până la o anumită distanţă în larg şi face parte din teritoriul de stat;
2. acea parte a mării care nu este supusă suveranităţii vreunui stat;
3. domeniu acvatic reprezentând ape interioare maritime.

96. Neutralitatea diferenţiată presupune:

1. că statul neutra are obligaţia să adopte o poziţie egală faţă de beligeranţi, nefavorizând pe nici unul dintre ei;
2. neparticiparea statului neutru la conflictul armat, îndatorirea acestui stat de a acorda ajutor nemilitar statului victimă a agresiunii şi de a nu sprijini statul agresor;
3. atitudinea unui stat de a nu participa la un anumit conflict militar.

97. Referitor la valoarea actului de recunoaştere internaţională au fost formulate următoarele două teorii:

1. teoria simplă a recunoaşterii şi teoria complexă a recunoaşterii;
2. teoria constitutivă a recunoaşterii şi teoria declarativă a recunoaşterii;
3. teoria independentă a recunoaşterii şi teoria subsecventă a recunoaşterii.

98. Recunoaşterea de fapt (de facto) este:

1. recunoaştere definitivă, care nu poate fi retrasă, deplină, relaţiile dintre cele două state se stabilesc la nivel diplomatic;
2. recunoaştere provizorie, care poate fi revocată şi limitată la stabilirea de relaţii oficiale între cele două state numai la nivel consular;
3. recunoaştere definitivă, care nu poate fi retrasă, iar relaţiile oficiale dintre cele două state se stabilesc la nivel consular.

99. Neutralitatea imparţială presupune:

1. că statul neutru are obligaţia să adopte o poziţie egală faţă de beligeranţi, nefavorizând pe nici unul dintre ei;
2. neparticiparea statului neutru la conflictul armat, îndatorirea acestui stat de a acorda ajutor nemilitar statului victimă a agresiunii şi de a nu sprijini statul agresor;
3. atitudinea unui stat de a nu participa la un anumit conflict militar.

100. Neutralitatea temporară presupune:

1. că statul neutru are obligaţia să adopte o poziţie egală faţă de beligeranţi, nefavorizând pe nici unul dintre ei;
2. neparticiparea statului neutru la conflictul armat, îndatorirea acestui stat de a acorda ajutor nemilitar statului victimă a agresiunii şi de a nu sprijini statul agresor;
3. atitudinea unui stat de a nu participa la un anumit conflict militar.

101. Populaţia reprezintă:

1. un element constitutiv al statului;
2. un element institutiv al statului;
3. un element primitiv al statului.

102. Potrivit principiului jus sanguinis:

1. copilul dobândeşte cetăţenia statului pe teritoriul căruia se naşte, indiferent de cetăţenia părinţilor săi;
2. copilul dobândeşte cetăţenia părintelui care are aceeaşi grupă de sânge cu a sa;
3. copilul primeşte cetăţenia părinţilor săi indiferent de locul naşterii;

103. Retragerea cetăţeniei este:

1. un act individual al cetăţeanului;
2. măsură cu caracter de sancţiune;
3. procedură internaţională multilaterală.

104. Bipatridia reprezintă situaţia juridică a unei persoane:

1. care are domiciliul concomitent în două ţări;
2. care nu are nici o cetăţenie;
3. care deţine concomitent cetăţenia a două state.

105. Referitor la un străin, statul poate aplica:

1. regimul clauzei naţiunii celei mai favorizate;
2. regimul neutru;
3. regimul pozitiv.

106. Drepturile fundamentale ale omului constituie:

1. acele drepturi ale fiinţei umane care, fiind esenţiale pentru existenţa fizică, pentru dezvoltarea materială şi intelectuală a acesteia sunt garantate de documente de o importanţă deosebită;
2. drepturile în virtutea cărora titularul poate avea o anumită conduită şi poate cere tuturor celorlalte persoane să nu le aducă atingere;
3. sunt drepturi fără conţinut economic, civile şi politice, care privesc existenţa şi integritatea fizică şi morală a persoanei.

107. Magna Charta Libertatum a apărut în anul:

1. 1628;
2. 1679;
3. 1215.

108. Scop fundamental al O.N.U., aşa cum este consacrat în art. 1 (3) al Cartei Naţiunilor Unite, îl constituie:

1. ridicarea nivelului de trai şi dezvoltarea economică şi socială;
2. realizarea cooperării internaţionale în materia protecţiei drepturilor fundamentale ale omului;
3. rezolvarea problemelor internaţionale în domeniile economic, social, al sănătăţii publice şi al altor probleme conexe.

109. Convenţia europeană pentru protecţia drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale a fost adoptată în cadrul:

1. O.N.U.;
2. Uniunii Europene;
3. Consiliului Europei.

110. Următoarea reglementare: „Statele participante pe teritoriul cărora există minorităţi naţionale vor respecta dreptul persoanelor care fac parte din aceste minorităţi la egalitate în faţa legii, le vor acorda posibilităţi depline de exercitare reală a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale şi, în acest scop, vor proteja interesele lor legitime în acest domeniu” este înscrisă în:

1. Actul final al Conferinţei pentru securitate şi cooperare în Europa, semnat la Helsinki în 1975;
2. Declaraţia de independenţă a S.U.A., din 4 iulie 1776;
3. Constituţia României.

111. Potrivit teoriei culpei:

1. existenţa răspunderii internaţionale se fundamentează pe existenţa elementului subiectiv al culpei în săvârşirea faptului internaţional ilicit;
2. existenţa răspunderii internaţionale se fundamentează pe simpla producere a faptului internaţional ilicit care poate fi atribuit statului, fără a fi necesară dovedirea culpei acestuia;
3. existenţa răspunderii internaţionale nu se fundamentează.

112. Categoriile de acte şi fapte ilicite care pot fi imputabile statului sunt:

1. actele autorităţilor publice ale statului; conduita altor entităţi împuternicite să execute elemente ale autorităţii publice; conduita persoanelor care acţionează în numele statului; conduita organelor puse la dispoziţia statului de către alt stat sau de către o organizaţie internaţională; conduita organelor statului care au acţionat în afara competenţelor lor (sau actele ultra vires);
2. actele autorităţilor publice ale statului şi conduita altor entităţi împuternicite să execute elemente ale autorităţii publice;
3. conduita persoanelor care acţionează în numele statului; conduita organelor puse la dispoziţia statului de către alt stat sau de către o organizaţie internaţională; conduita organelor statului care au acţionat în afara competenţelor lor (sau actele ultra vires).

113. În cazul prejudiciului material este afectat:

1. patrimoniul statului-victimă sau al cetăţenilor săi;
2. valori nepatrimoniale ale statului;
3. statul ca subiect de drept sau organele sale.

114. Răspunderea internaţională bazată pe risc vizează, în principal, următoarele domenii:

1. petrolier, comercial, umanitar;
2. comunitar, regional, internaţional;
3. nuclear, maritim, activitatea spaţială a statelor şi organizaţiilor internaţionale.

115. Pentru a se antrena răspunderea statului, trebuie îndeplinită condiţia ca:

1. obligaţia internaţională încălcată să fi fost în vigoare faţă de statul respectiv;
2. statul respectiv să urmeze a semna un document prin care să-şi asume obligaţia internaţională încălcată;
3. statul respectiv să fi avut o conduită conformă cu norma juridică încălcată.

116. Sunt principii ale dreptului internaţional penal:

1. Principiul legalităţii incriminării şi sancţiunilor şi Principiul imunităţii de jurisdicţie;
2. Principiul imprescriptibilităţii crimelor de drept internaţional şi Principiul bunei-credinţe;
3. Principiul legitimei apărări şi Pacta sunt servanda

117. Ce autor considera infracţiunea internaţională ca fiind un fapt contrar dreptului internaţional şi atât de vătămător pentru interesele apărate de acest drept, încât statele îi atribuie de comun acord un caracter criminal, cerând totodată şi reprimarea penală:

1. Vespasian Pella;
2. Ştefan Glaser;
3. Nicolae Titulescu.

118. Elementul material al infracţiunii internaţionale reprezintă:

1. act de natură fizică, voluntar, care se poate manifesta sub două forme: ca acţiune (delicta commissiva) sau ca inacţiune ori omisiune (delicta ommissiva);
2. un element care condiţionează existenţa infracţiunii internaţionale, ilegalitatea fiind aceea care determină şi atrage sancţiunea penală;
3. actul incriminat trebuie să fie imputabil autorului.

119. Categoriile de infracţiuni internaţionale în raport de obiectul infracţiunii sunt:

1. infracţiuni comise de către persoane fizice în numele sau în contul unui stat, infracţiuni comise de către persoane particulare, in afara împuternicirii din partea vreunei autorităţi a unui stat;
2. infracţiuni cu caracter politic sau ideologic, infracţiuni fără caracter politic sau ideologic;
3. infracţiuni contra unor valori morale, infracţiuni contra unor valori materiale.

120. Statutul Curţii Penale Internaţionale a intrat în vigoare la data de:

1. 1 iulie 2002;
2. 17 iulie 1998;
3. 4 iulie 1776.

121. Cum a fost definit „diferendul internaţional” în jurisprudenţa Curţii Permanente de Justiţie:

1. un dezacord asupra unei chestiuni de drept sau de fapt, un conflict de opinii juridice sau de interese între state;
2. deosebire de păreri, neînţelegere, dezacord, dispută;
3. neînţelegere privind o problemă juridică sau un conflict de concepţii juridice, ce se poate naşte între state, între state şi organizaţii, precum şi între asemenea organizaţii, caz în care se vor aplica principiile fundamentale ale soluţionării diferendelor între state.

122. Cine poate cere avize consultative Curţii Internaţionale de Justiţie:

1. statele;
2. Adunarea Generală a O.N.U.;
3. nimeni.

123. În ce an a primit denumirea actuală Curtea Internaţională de Justiţie:

a. 1920;

b. 1921;

c. 1946.

124. Unde se află sediul Curţii Europene a Drepturilor Omului:

1. la Strasbourg;
2. la Haga;
3. la Bruxelles.

125. La propunea cărui stat au fost adoptate în 1992 Dispoziţiile privind o Comisie de conciliere:

1. S.U.A.;
2. Marea Britanie;
3. Franţa.

126. Elementele constitutive ale unui stat, potrivit concepţiei clasice, sunt:

1. teritoriu, populaţie, guvern;
2. parlamentul, justiţia şi ministerul de externe;
3. cetăţenii, guvernanţii şi administraţia.

127. Statul este definit ca fiind „subiectul de drept internaţional care posedă următoarele caractere: o populaţie, un teritoriu, un guvern şi capacitatea de a intra în relaţie unele cu altele” în:

1. Convenţia de la Montevideo din 1933;
2. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din 1948;
3. Convenţia de la Viena din 1961.

128. În cazul prejudiciului moral sunt afectate:

1. patrimoniul statului-victimă sau al cetăţenilor săi;
2. valori nepatrimoniale ale statului;
3. statul ca subiect de drept sau organele sale.

129. În cazul prejudiciului direct este afectat:

1. patrimoniul statului-victimă sau al cetăţenilor săi;
2. valori nepatrimoniale ale statului;
3. statul ca subiect de drept sau organele sale.

130. În cazul prejudiciului mediat sunt afectate:

1. drepturile cetăţenilor unui stat ca persoane particulare sau ale unor persoane juridice având naţionalitatea statului respectiv;
2. valori nepatrimoniale ale statului;
3. statul ca subiect de drept sau organele sale.

131. Art.15 al cărui document internaţional prevede că: „Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de cetăţenia sa ori de dreptul de a-şi schimba cetăţenia”:

1. Convenţia europeană asupra cetăţeniei din 1997;
2. Carta O.N.U.;
3. Declaraţia universală a drepturilor omului din 1948.

132. Potrivit principiului jus soli:

1. copilul dobândeşte cetăţenia statului pe teritoriul căruia se naşte, indiferent de cetăţenia părinţilor săi;
2. copilul dobândeşte cetăţenia părinţilor, indiferent de locul unde are loc naşterea acestuia;
3. copilul primeşte cetăţenia solicitată de părinţii acestuia.

133. Dobândirea cetăţeniei prin naştere este guvernată de următoarele două principii:

1. pacta sunt servanda, dura lex sed lex;
2. jus sanguinis, jus soli;
3. jus civile, jus publicum.

134. Renunţarea la cetăţenie:

1. are un efect strict personal;
2. are caracter de sancţiune;
3. nu are efecte directe asupra persoanei.

135. Retragerea cetăţeniei:

1. are un efect strict personal;
2. are caracter de sancţiune;
3. nu produce efecte directe asupra persoanei.

136. Renunţarea la cetăţenie:

1. este un act individual al cetăţeanului;
2. măsură cu caracter de sancţiune;
3. procedură internaţională multilaterală.

137. Retragerea cetăţeniei se poate lua:

1. împotriva unui cetăţean cu domiciliul în străinătate care a avut o conduită neloială faţă de statul de origine prin săvârşirea unor fapte grave;
2. împotriva tuturor cetăţenilor care părăsesc ţara de origine;
3. în toate cazurile, pentru a se evita bipatridia.

138. Retragerea cetăţeniei se poate lua:

1. împotriva tuturor cetăţenilor care părăsesc ţara de origine;
2. în toate cazurile, pentru a se evita bipatridia;
3. în cazul în care cetăţenia a fost obţinută în mod fraudulos.

139. Statele care au adoptat regimul naţional:

1. recunosc străinilor pe teritoriul lor aceleaşi drepturi pe care le acordă propriilor cetăţeni, cu excepţia drepturilor politice;
2. acordă străinilor, în baza unor tratate internaţionale, regimul cel mai favorabil care a fost acordat cetăţenilor unui stat terţ pe teritoriul statului respectiv;
3. acordă străinilor ca străinii cel puţin tratamentul minim ce se acordă pe plan internaţional unor asemenea persoane.

140. Statele care au adoptat regimul clauzei naţiunii celei mai favorizate:

1. recunosc străinilor pe teritoriul lor aceleaşi drepturi pe care le acordă propriilor cetăţeni, cu excepţia drepturilor politice;
2. acordă străinilor, în baza unor tratate internaţionale, regimul cel mai favorabil care a fost acordat cetăţenilor unui stat terţ pe teritoriul statului respectiv;
3. acordă străinilor ca străinii cel puţin tratamentul minim ce se acordă pe plan internaţional unor asemenea persoane.

141. Statele care au adoptat regimul standardelor internaţionale:

1. recunosc străinilor pe teritoriul lor aceleaşi drepturi pe care le acordă propriilor cetăţeni, cu excepţia drepturilor politice;
2. acordă străinilor, în baza unor tratate internaţionale, regimul cel mai favorabil care a fost acordat cetăţenilor unui stat terţ pe teritoriul statului respectiv;
3. acordă străinilor ca străinii cel puţin tratamentul minim ce se acordă pe plan internaţional unor asemenea persoane.

142. Cetăţenia europeană:

1. înlocuieşte cetăţenia naţională;
2. completează cetăţenia naţională;
3. nu afectează cetăţenia naţională.

143. Cetăţenia europeană a fost instituită de:

1. Tratatul de la Maastricht;
2. Tratatul de la Amsterdam;
3. Tratatul de la Lisabona.

144. Referitor la un străin, statul poate aplica:

1. regimul neutru;
2. regimul naţional;
3. regimul pozitiv.

145. Expulzarea străinilor este:

1. măsură de siguranţă, cu caracter administrativ;
2. un act de asistenţă juridică interstatală în materie penală;
3. intervenţie a forţelor multinaţionale.

146. Extrădarea străinilor este:

1. măsură de siguranţă, cu caracter administrativ;
2. un act de asistenţă juridică interstatală în materie penală;
3. acţiune a foiţelor armate ale unui stat.

147. Declaraţia de independenţă a S.U.A. prevede că:

1. că oamenii au fost creaţi egali, ei fiind înzestraţi de Creator cu anumite drepturi inalienabile; printre aceste drepturi se găsesc viaţa, libertatea şi căutarea fericirii;
2. că oamenii se nasc şi rămân liberi şi egali în drepturi., deosebirile sociale nu pot fi fundate decât pe egalitatea comună;
3. egalitatea de drept a bărbaţilor cu femeile, ca şi a naţiunilor, mari şi mici.