#Relaţia #dintre #Teoria #generală a #dreptului şi #disciplinele #juridice de #ramură;
Rezolvați, la alegere unul dintre subiectele de mai jos:I. Redactează un eseu structurat pe 60-70 rânduri (12 Times New Roman la 1,5 rânduri), în care să dezvolţi, pe lângă idei şi informaţii din alte surse, următoarele intercondiţionări:-relaţia dintre Teoria generală a dreptului şi disciplinele juridice de ramură;-relația dintre drept și morală-compară interpretarea oficială a dreptului cu interpretarea oficioasă.II. Realizați un referat de maximum 5 pagini în care să tratați un subiect la alegere dintre cele prezentate in UNITATEA 1 şi UNITATEA 2.
Relaţia
dintre Teoria generala a dreptului şi disciplinele juridice de ramura
In
1890 un jurist german,A. Merkel (1830 - 1896),publica lucrarea "Elemente
der allgemeinen Rechtslehre" (Elemente ale teoriei generala a dreptului
).De la sfarsitul anilor 80 si pana acum disciplina a cunoscut imbunatatiri
foarte importante pentru problematica generala a stiintei juridice.Aportul lui
Merkel a fost acela de a indica sub acesta expresie mai multe cercetari si
studii in care prindeau contur exigenta antica de a unifica conceptul de drept
pozitiv.Teoria generala a dreptului ne ajuta sa înțelegem fenomenul juridic
prin însușirea conceptelor și categoriilor juridice teoretice pe care le
elaboreaza; elaboreaza și definește norma juridica și raportul juridic,
noțiunea de subiect de drept, noțiunea de raspundere juridica, de aplicare ori
interpretare a dreptului. Stiintele juridice de ramura, pe de alta parte, sunt
stiinte juridice care analizeaza normele juridice si raporturile de drept
aferente , dupa criteriul obiectului de reglementare.Toate aceste stiinte
juridice, ca parte a stiintelor sociale, sunt stiinte dedicate
studiuluiexistentei, facand parte din efortul urias depus de catre oameni in
dorinta lor de cunoastere riguroasa, prin abstractizare si generalizare a
legilor care guverneaza societatea, in evolutia sa.Teoria generala a dreptului
investigheaza problematica generala a dreptului, fiind astfel o disciplina
stiintifica distincta de teoria generala a statului, impreuna cu care intr-un
modinterconditional se ocupa de studiul categoriilor de stat si de drept, atat
din punct de vedere geneticcat si din punct de vedere structural si
functional.Teoria generala a dreptului studiaza dintr-o pespectiva maxima de
generalitate fenomenul dreptului.Stiintele juridice de ramura studiaza in mod
aplicat, specific anumite aspecte rezultate dinfenomenalitatea dreptului.Teoria
generala a dreptului, din pespectiva maxima de generalitate a studierii
fenomenuldreptului, surprinde aparitia, dezvoltarea si transformarea dreptului,
a normelor si raporturilor juridice,
problematica elaborarii, sistematizarii, interpretarii si aplicarii dreptului,
sistemului dreptuluisi diviziunile sale, respectarea normelor de drept si
raspunderea juridica. Din acest punct de vedere,teoria generala a dreptului
investigheaza dintr-o perspectiva complementara perspectivei stiintelor juridice de ramura, care studiaza fenomenul
dreptului in mod concret, specializat si aplicat.Stiintele juridice de ramura
aduc, din cercetarea proprie, date concrete care transformademersul de
generalizare al teoriei generale a dreptului, fara ca aceasta sa devina o
speculatie sterila,o pura generalizare teoretica .Totodata, teoria generala a
dreptului confera stiintelor juridice de ramura premisa general-teoretica a
intelegerii fenomenului juridic, perspectiva general sintetica.Teoria generala
a dreptului studiaza, in caliatea sa de stiinta sociala, un fenomen eminamente
social- dreptul. Teoria generala a dreptului ca stiinta juridica cu caracter
eminamente general seocupa, intr-un cadru mai larg, de fenomenul juridic in
ansamblul lui, incluzand pe langa normele dedrept, constiinta juridica, si
raporturile juridice din societate. Impreuna cu sociologia, istoria,economia,
politologia, etc descifreaza continutul specific al socialului, in raport cu
naturalul si spiritualul.
Normele
de morala implica un model al conduitei necesare, cat si sanctiunile cu
caracter moral in caz de nerespectare a exigentelor valorice ale modelului.
Sanctiunile se diferentiaza dupa faptul daca sunt reactia mediului social la
comportamentul imoral sau a cugetului moral al subiectului care constientizeaza
vinovatia sa. Mediul social sanctioneaza prin oprobiul public, prin dispret
etc., iar subiectul vinovat, constient de fapta sa, se autopedepseste prin
mustrari de cuget, prin pareri de rau. Pentru normele morale, constrangerea
fizica se aplica numai cu rol de adaos la sanctiunea propriu-zis morala a
opiniei publice si doar in cazurile in care respectiva fapta imorala este
interzisa si de normele de drept.
Interactiunea
complexa dintre morala si drept a preocupat gandirea juridica inca din
Antichitate. Legiuirile cele mai vechi invoca expres principiile morale, lasand
chiar impresia identitatii lor cu regulile juridice. Faptul ca atare nu denota
un neajuns teoretic (care poate fi reprosat, eventual, cunoasterii juridice
ulterioare, in situatia in care confunda dreptul cu morala), ci situatia
caracteristica stadiului initial al dreptului, aflat in relatie sincretica (de
nediferentiere) cu morala. De exemplu, regele Hammurabi centra codul sau pe
“normele juridice de echitate”, daruite poporului “pentru a calauzi cu dreptate
pe cei asupriti”; ansamblul indatoririlor concrete care revin persoanei pentru
implinirea virtutii reprezinta in dreptul traditional hindus dharma; principiul
lui “li”, in dreptul traditional chinez, constituie comandamentul moral, caruia
i se atribuie intaietate asupra lui “fa” – comandamentul juridic.Pentru grecii
antici, etica (de la ethos = morav, obicei, caracter), ca parte a conceptiei
filosofice, are a defini notiunea de bine, cu corelativele datorie, virtute,
fericire etc., care, cum se observa, apartin intr-o masura data si dreptului.
Ei aveau o viziune etica asupra dreptului; desi dreptatea era dedusa din
conformarea la lege, legea insasi era extrasa din principiul moral al
echitatii.Spiritul practic roman, atasat regulilor traditionale, aseza, de
asemenea, dreptul sub semnul moralei. Pentru Cicero, dreptul nu deriva din
vointa cuiva, ci de la natura; justitia e naturala si, ca atare, imuabila si
necesara.
Interpretarea oficiala reprezinta determinarea intelesului
unei norme juridice de catre autoritatea emitenta a actului normativ. Sub acest
aspect, legiuitorul este pus in situatia de a constata ca legea pe care a adaptat-o
se aplica neuniform, dand nastere unei diversitati de solutii juridice pe care
non-contradictorialitatea dreptului nu le accepta. In astfel de cazuri, el
poate interveni, printr-o lege de interpretare, pentru a obliga pe toti
destinatarii legii sa o aplice in acelasi mod. Spre deosebire de interpretatea
oficiala, cea oficioasa reprezintă părerea oficialității, fără a fi recunoscut
expres ca atare.
Bibliografie:
Francesco Viola PROBLEMI DI TEORIA DEL DIRI TTO. Universita di Catania
Wikipedia Teoria Generala a dreptului
Elemente
de Teoria Generala a Dreptului-Clement Gheorghe Universitatea din Craiova
