1. Constituie infracţiune fapta care îndeplineşte următoarele
condiţii necesare şi suficiente:
a)
este săvârşită cu vinovăţie, este prevăzută de lege,
prezintă pericol social sau natural;
b)
este prevăzută de
legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei
care a săvârşit-o;
c)
prezintă pericol social; este săvârşită cu vinovăţie; este
prevăzută într-o ordonanţă simplă emisă de Guvern;
d)
prezintă pericol social; este săvârşită cu vinovăţie; este
prevăzută într-o ordonanţă simplă emisă de Guvern; este comisă de o persoană
care are reprezentarea acţiunilor sau inacţiunilor sale şi săvârşeşte cu voinţă
aceste acţiuni sau inacţiuni.
2. Singurul temei al răspunderii penale îl reprezintă:
a)
săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală;
b)
săvârşirea unei
infracţiuni;
c)
existenţa unei hotărâri judecătoreşti de condamnare.
3. Există culpă simplă (neglijenţă) atunci când:
a)
infractorul prevede rezultatul faptei sale, dar nu-1
acceptă, socotind fără temei că el nu se va produce;
b)
infractorul nu prevede rezultatul faptei sale, deşi trebuia
sau putea să-l prevadă;
c)
infractorul nu
prevede rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi putea să-l prevadă.
4. Există intenţie directă atunci când:
a) infractorul prevede rezultatul
faptei sale şi, deşi nu-1 urmăreşte, acceptă posibilitatea producerii lui;
b) infractorul prevede rezultatul faptei sale, urmărind
producerea lui prin săvârşirea acelei fapte;
c)
infractorul
prevede rezultatul faptei sale, urmăreşte producerea lui, însă acest rezultat,
din cauze independente de voinţa infractorului, nu se produce.
5. Intenţia depăşită (praeterintenţia) este o formă de
vinovăţie ce se realizează:
a) prin săvârşirea unei fapte cu
intenţie directă şi producerea unui rezultat mai grav decât cel urmărit,
rezultat care este însă prevăzut şi acceptat de făptuitor la momentul
săvârşirii faptei;
b) prin săvârşirea unei fapte cu
intenţie directă şi producerea unui rezultat mai grav decât cel acceptat de
făptuitor prin săvârşirea faptei, rezultat care însă nu este imputabil
făptuitorului dincolo de limita ce ar rezulta din acceptarea sa;
c) prin săvârşirea unei fapte cu intenţie indirectă şi
producerea unui rezultat mai grav decât cel acceptat de făptuitor prin
săvârşirea faptei, rezultat ce se impută acestuia sub forma culpei.
1.
Constituie
factori ai infracţiunii:
a)
obiectul şi subiecţii infracţiunii;
b)
elementul material;
c)
locul şi timpul săvârşirii infracţiunii;
d)
cerinţele esenţiale şi scopul.
2.
Au valoare de
adevăr afirmaţiile:
a)
în cazul infracţiunilor formale nu se cercetează legătura
de cauzalitate între acţiune - inacţiune şi urmarea produsă, aceasta rezultând ex re;
b)
infracţiunile care au un obiect material sunt infracţiuni
de rezultat;
c)
toate
infracţiunile au un obiect juridic specific;
d)
infracţiunile care nu au obiect material sunt infracţiuni
de pericol.
3.
Constituie
elemente ale laturii obiective a conţinutului constitutiv al unei infracţiuni:
a)
elementul
material;
b)
elementul subiectiv;
c)
urmarea imediată.
4.
Verbum regens desemnează:
a)
latura subiectivă;
b)
urmarea imediată;
c)
elementul
material.
5.
Acţiunea sub care
se poate prezenta elementul material al laturii obiective, se poate realiza:
a)
prin acte
materiale, prin scris;
b)
prin cuvinte;
c)
printr-o atitudine a făptuitorului care nu face ceva ce
legea penală ordonă să facă.
6.
În cazul în care
elementul material al laturii obiective a unei infracţiuni constă în mai multe
acţiuni sau inacţiuni:
a)
dacă infractorul
săvârşeşte o singură acţiune sau inacţiune, atunci el săvârşeşte o infracţiune
unică;
b)
dacă infractorul
săvârşeşte mai multe acţiuni sau inacţiuni, atunci el realizează un concurs de
infracţiuni, în număr corespunzător acţiunilor/inacţiunilor;
c)
realizarea
acestui element prin mai multe acţiuni sau inacţiuni nu schimbă unitatea
infracţiunii.
7.
Potrivit teoriei
condiţiei sine qua non:
a)
este considerată drept cauză a unui rezultat determinat
contribuţia umană ce se situează în timp imediat anterior rezultatului;
b)
este considerată
drept cauză a unui rezultat aceea care este proprie sau aptă, prin natura ei,
să producă acel rezultat;
c)
sunt considerate cauze ale rezultatului produs toate
condiţiile care le-au precedat şi fără de care rezultatul nu s-ar fi produs.
8.
Au valoare de
adevăr următoarele afirmaţii:
a)
existenţa
vinovăţiei, ca element subiectiv esenţial al infracţiunii, presupune întotdeauna
şi existenţa vinovăţiei, ca element al conţinutului unei infracţiuni;
b)
poate exista vinovăţie, ca element al conţinutului unei
infracţiuni, fără a exista însă ca element subiectiv esenţial al infracţiunii;
c)
poate exista vinovăţie ca element subiectiv esenţial al
infracţiunii, fără să existe vinovăţie ca element al infracţiunii determinate.
9.
În dreptul penal,
mobilul actului de conduită prohibit de lege:
a)
reprezintă ţelul urmărit prin săvârşirea faptei;
b)
desemnează
sentimentul ce a condus la naşterea în mintea făptuitorului a ideii săvârşirii
actului de conduită respectiv;
c)
trebuie să fie prevăzut expres de norma incriminatoare.
10. Fapta constând într-o acţiune sau inacţiune:
a)
este infracţiune
numai dacă este săvârşită cu intenţie;
b)
este infracţiune, atunci când este săvârşită din culpă,
afară de cazul în care legea sancţionează numai săvârşirea ei cu intenţie;
c)
este infracţiune
atunci când este săvârşită din culpă numai atunci când în lege se prevede, în
mod expres, aceasta.
11. Responsabilitatea penală se prezumă la vârsta de:
a)
14 ani;
b)
16 ani;
c)
18 ani.
14. Subiect pasiv al infracţiunii poate fi:
a)
numai o persoană fizică;
b)
o persoană fără
discernământ;
c)
o persoană
juridică.
15. Există tentativă:
a)
când consumarea infracţiunii nu a fost posibilă datorită
insuficienţei sau defectuozităţii mijloacelor folosite;
b)
când consumarea infracţiunii nu a fost posibilă datorită
modului cum a fost concepută executarea;
c)
când consumarea infracţiunii nu a fost posibilă datorită
lipsei obiectului de la locul unde făptuitorul credea că se află.
d)
când a avut loc
punerea în executare a intenţiei de a săvârşi infracţiunea, executare care a
fost însă întreruptă sau nu şi-a produs efectul
TEST
AUTOEVALUARE PLATFORMA DANUBIUS (19 întrebări)
1. Dreptul
penal cuprinde un ansamblu de norme juridice care:
A. statuează
faptele ce constituie infracţiuni;
B. pedepsele şi
alte sancţiuni de drept penal aplicabile persoanelor fizice şi juridice care au
comis infracţiuni;
C
- se referă la regulile sau principiile dreptului penal.
2. Ştiinţa
dreptului penal cuprinde:
A. ansamblul de
idei, teorii privitoare la dreptul penal ca ramură de drept;
B. ansamblul de
concepţii privitoare la dreptul penal ca ramură de drept;
C.
instituţiile care reglementează relaţiile de apărare socială.
3. Obiectul
dreptului penal îl formează:
A. relaţiile de
apărare socială;
B. relaţiile de
cooperare între oameni în asigurarea ordinii sociale;
C.
relaţiile de conflict între titularii valorilor sociale ocrotite de legea
penală şi cei care au săvârşit fapte vătămătoare sau periculoase împotriva
acestor valori.
4. Principiul
legalităţii îmbracă următoarele laturi: (unitatea II aplicarea legii penale în
timp şi spaţiu)
A. legalitatea
incriminării (nullum crimen sine lege);
B. legalitatea
pedepselor, a măsurilor educative şi a măsurilor de siguranţă (nulla poena sine lege);
C.
legalitatea acţiunii penale.
5. Potrivit
noului Cod penal, prin noţiunea de „lege penală” se poate înţelege:
A. orice
dispoziţie cu caracter penal cuprinsă în legi organice, ordonanţe de urgenţă
sau alte acte normative care la data adoptării lor aveau putere de lege;
B
orice dispoziţie cu caracter penal cuprinse în decrete emise ulterior intrării
în vigoare a Constituţiei României;
C.
orice dispoziţie cu caracter penal cuprinsă în acte normative al autorităţilor
locale.
6. Constituie
principii de aplicare a legii penale în timp:
A. principiul
retroactivităţii;
B.
principiul teritorialităţii;
C.
principiul activităţii.
7. În cazul în
care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au
intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică:
A.
legea în vigoare la data pronunţării hotărârii;
B.
legea în vigoare la data săvârşirii infracţiunii;
C. legea penală
mai favorabilă.
8. O lege
penală poate fi abrogată:
A.
numai în mod expres;
B. total sau
parţial;
C. în mod
tacit.
9.
Neretroactivitatea legii penale presupune că:
A.
legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub vechea lege, dacă nu mai sunt
prevăzute de legea nouă;
B.
legea penală se aplică numai infracţiunilor săvârşite în timpul cât ea se află
în vigoare;
C. legea penală
nu se aplică faptelor care, la data când au fost săvârşite, nu erau prevăzute
ca infracţiuni.
10. Legea
penală temporară se aplică infracţiunii săvârşite în timpul cât era în vigoare:
A.
numai dacă fapta a fost urmărită sau judecată în acest interval de timp;
B.
numai dacă fapta a fost descoperită în acest interval de timp, indiferent dacă
judecata a avut loc după ieşirea din vigoare a legii;
C. chiar dacă
fapta nu a fost descoperită, urmărită sau judecată în acest interval de timp.
11. Constituie
principii de aplicare a legii penale române în spaţiu:
A.
legalitatea incriminării;
B. principiul
realităţii;
C.
principiul activităţii.
12. Principiul
ubicuităţii:
A. este
prevăzut expres de noul Cod penal;
B.
constituie temeiul acordării extrădării;
C.
constituie o excepţie de la principiul teritorialităţii.
13. Imunitatea
de jurisdicţie:
A.
constituie o excepţie de la principiul personalităţii;
B. constituie o
excepţie de la principiul teritorialităţii;
C. constituie o
excepţie de la principiul realităţii.
14. Se include
în sfera noţiunii de „teritoriu” din expresia „teritoriul României”:
A. spaţiul
aerian de deasupra mării teritoriale a României;
B.
spaţiul cosmic de deasupra teritoriului României;
C. subsolul,
corespunzător solului terestru, acvatic, mării teritoriale, fără limite în
adâncime.
15. O
infracţiune se consideră săvârşită pe teritoriul României:
A.
numai dacă a fost comisă pe acest teritoriu;
B. dacă pe o
navă sub pavilion românesc s-a produs rezultatul infracţiunii, aceasta fiind
comisă pe teritoriul altui stat;
C. dacă pe o
aeronavă înmatriculată în România s-a efectuat numai un act de executare a
infracţiunii, celelalte acte, rezultatul infracţiunii producându-se pe
teritoriul altui stat.
16. Potrivit
legii penale, prin „săvârşirea unei infracţiuni” se poate înţelege:
A. săvârşirea
oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepseşte ca infracţiune consumată
sau ca tentativă;
B. participarea
la comiterea unei infracţiuni consumate sau la o tentativă pedepsibilă în
calitate de autor;
C. participarea
la comiterea unei infracţiuni consumate sau la o tentativă pedepsibilă în
calitate de complice sau instigator.
17. Legea
penală română nu poate fi aplicată:
A.
infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului ţării, dacă făptuitorul, neavând
nicio cetăţenie, are domiciliul în România;
B.
faptelor care, la data când au fost săvârşite, nu erau prevăzute ca
infracţiuni;
C. faptelor
săvârşite sub vechea lege, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă.
18. Pentru
aplicarea legii penale române conform principiului personalităţii sunt necesare
următoarele condiţii:
A. infractorul,
în momentul săvârşirii infracţiunii, să fie cetăţean român sau apatrid,
indiferent de domiciliul acestuia;
B. infracţiunea
să se săvârşească în străinătate;
C.
fapta să fie prevăzută ca infracţiune şi de legea penală a ţării unde a fost
săvârşită. în toate cazurile.
19. Constituie
condiţii de aplicare a legii penale române conform principiului realităţii:
A. infracţiunea
să se săvârşească în străinătate;
B.
infractorul să fie cetăţean român ori apatrid cu domiciliul în România;
C. infractorul
să fie cetăţean străin sau apatrid care nu domiciliază în România.
Teste Hyperion:
1.
Dreptul penal cuprinde un ansamblu de norme juridice care:
a) statuează faptele
ce constituie infracţiuni;
b) pedepsele şi
alte sancţiuni de drept penal aplicabile persoanelor fizice şi juridice care au
comis infracţiuni;
c)
se refera la regulile sau principiile dreptului penal.
2.
Ştiinţa dreptului penal cuprinde:
a) ansamblul de
idei, teorii privitoare la dreptul penal ca ramura de drept;
b) ansamblul de
concepţii privitoare la dreptul penal ca ramura de drept;
c)
instituţiile care reglementează relaţiile de apărare sociala.
3.
Obiectul dreptului penal îl formează :
a) relaţiile de
apărare socială;
b) relaţiile de
cooperare între oameni în asigurarea ordinii sociale;
c)
relaţiile de conflict între titularii valorilor sociale ocrotite de legea penală
şi cei care au săvârşit fapte vătămătoare sau periculoase împotriva acestor valori.
4.
Scopul dreptului penal este consacrat:
a) în
dispoziţiile din art. 1 C. pen.;
b)
în literatura de specialitate;
c)
în dispoziţiile din art. 2 C. pen.
5.
Principiul legalităţii îmbracă următoarele laturi:
a) legalitatea
incriminării (nullum crimen sine lege);
b) legalitatea
pedepselor, a măsurilor educative şi a măsurilor de siguranţă (nulla poena sine lege);
c) legalitatea
răspunderii penale, a constrângerii (nullum
judicium sine lege).
1.
Instituie principii de aplicare a legii penale române în spaţiu:
a)
legalitatea incriminării;
b) principiul
realităţii;
c)
principiul activităţii.
2.
Principiul ubicuităţii:
a) este
prevăzut expres de Codul penal;
b)
constituie temeiul acordării extrădării;
c)
constituie o excepţie de la principiul teritorialităţii.
3.
Imunitatea de jurisdicţie:
a)
constituie o excepţie de la principiul personalităţii;
b) constituie o
excepţie de la principiul teritorialităţii;
c) este
prevăzută expres de Codul penal.
4.
Se include în sfera noţiunii de „teritoriu” din expresiile „teritoriul României”
şi „teritoriul ţării”:
a) spaţiul
aerian de deasupra mării teritoriale a României;
b)
spaţiul cosmic de deasupra teritoriului României;
c) subsolul,
corespunzător solului terestru, acvatic, mării teritoriale, fără limite în
adâncime.
5.
O infracţiune se consideră săvârşită pe teritoriul României:
a)
numai dacă a fost comisă pe acest teritoriu
b) dacă pe o
navă română s-a produs rezultatul infracţiunii, aceasta fiind comisă pe
teritoriul altui stat;
c) dacă pe o
aeronavă română s-a efectuat numai un act de executare a infracţiunii,
celelalte acte de executare şi rezultatul infracţiunii producându-se pe
teritoriul altui stat.
6.
Potrivit legii penale, prin „comiterea unei infracţiuni” se poate înţelege:
a) săvârşirea
oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepseşte ca infracţiune consumată
sau ca tentativă;
b) participarea
la comiterea unei infracţiuni consumate sau la o tentativă pedepsibilă în
calitate de autor;
c) participarea
la comiterea unei infracţiuni consumate sau la o tentativă pedepsibilă în
calitate de complice sau instigator.
7.
Potrivit Codului penal, prin noţiunea de „lege penală” se poate înţelege:
a) orice
dispoziţie cu caracter penal cuprinsă în legi;
b)
orice dispoziţie cu caracter penal cuprinsă în decrete emise ulterior intrării
în vigoare a Constituţiei României;
c) orice
dispoziţie cu caracter penal cuprinsă în decrete emise anterior datei de 8
decembrie 1991.
8.
Constituie principii de aplicare a legii penale în timp:
a) principiul
retroactivităţii;
b) principiul
neretroactivităţii;
c) principiul
ultraactivităţii legii penale temporare;
d) principiul
activităţii.
9.
In cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei
au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică:
a)
legea în vigoare la data pronunţării hotărârii;
b)
legea în vigoare la data săvârşirii infracţiunii;
c) legea cea
mai favorabilă.
10.
O lege penală poate fi abrogată:
a)
numai în mod expres;
b) total sau
parţial;
c) în mod
tacit.
11.
Legea penală română nu poate fi aplicată:
a)
infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului ţării, dacă făptuitorul, neavând
nici o cetăţenie, are domiciliul în România;
b) faptelor
care, la data când au fost săvârşite, nu erau prevăzute ca infracţiuni;
c) faptelor
săvârşite sub vechea lege, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă.
12.
Potrivit principiului neretroactivităţii legii penale:
a)
legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub vechea lege, dacă nu mai
sunt
prevăzute de legea nouă;
b)
legea penală se aplică numai infracţiunilor săvârşite în timpul cât ea se
află
în vigoare;
c) legea penală
nu se aplică faptelor care, la data când au fost săvârşite, nu erau prevăzute
ca infracţiuni.
13.
Legea penală temporară se aplică infracţiunii săvârşite în timpul cât era în vigoare:
a)
numai dacă fapta a fost urmărită sau judecată în acest interval de timp;
b)
numai dacă fapta a fost descoperită în acest interval de timp, indiferent dacă
judecata a avut loc după ieşirea din vigoare a legii;
c) chiar dacă
fapta nu a fost descoperită, urmărită sau judecată în acest interval de timp.
14.
Pentru aplicarea legii penale române conform principiului personalităţii sunt
necesare şi următoarele condiţii:
a)
infractorul, în momentul săvârşirii infracţiunii, să fie cetăţean român sau apatrid,
indiferent de domiciliul acestuia;
b) infracţiunea
să se săvârşească în străinătate;
c)
fapta să fie prevăzută ca infracţiune şi de legea penală a ţării unde a fost săvârşită.
15.
Constituie condiţii de aplicare a legii penale române conform principiului realităţii:
a) infracţiunea
să se săvârşească în străinătate;
b)
infractorul să fie cetăţean român ori apatrid cu domiciliul în România;
c) infractorul
să fie cetăţean străin sau apatrid care nu domiciliază în România.
1.
Constituie infracţiune fapta care îndeplineşte următoarele condiţii necesare şi
suficiente:
a)
este săvârşită cu vinovăţie; este prevăzută de lege; prezintă pericol social sau
natural;
b)
este săvârşită cu vinovăţie; este prevăzută de legea penală;
c)
prezintă pericol social; este săvârşită cu vinovăţie; este prevăzută într-o ordonanţă
simplă emisă de Guvern;
d) prezintă
pericol social; este săvârşită cu vinovăţie; este prevăzută într-o ordonanţă
simplă emisă de Guvern; este comisă de o persoană care are reprezentarea
acţiunilor sau inacţiunilor sale şi săvârşeşte cu voinţă aceste acţiuni sau
inacţiuni.
2.
Fapta care prezintă pericolul social al unei infracţiuni este acea faptă:
a)
prin care se vatămă oricare dintre valorile sociale recunoscute de Constituţie
şi legi;
b)
prin care se vatămă oricare dintre valorile sociale prevăzute în art. 1 C. pen.;
c) prin care se
vatămă oricare dintre valorile sociale prevăzute în art. 1 C. pen. şi pentru
sancţionarea căreia este necesară aplicarea unei pedepse.
3.
Singurul temei al răspunderii penale îl reprezintă:
a)
săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală;
b) săvârşirea
unei infracţiuni;
c)
existenţa unei hotărâri judecătoreşti de condamnare.
4.
Există culpă simplă (neglijenţă) atunci când:
a)
infractorul prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l acceptă, socotind fără temei
că el nu se va produce;
b)
infractorul nu prevede rezultatul faptei sale, deşi trebuia sau putea să-l prevadă;
c) infractorul
nu prevede rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi putea să-l prevadă.
5.
Există intenţie directă atunci când:
a)
infractorul prevede rezultatul faptei sale şi, deşi nu-l urmăreşte, acceptă posibilitatea
producerii lui;
b) infractorul
prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârşirea acelei
fapte;
c) infractorul
prevede rezultatul faptei sale, urmăreşte producerea lui, însă acest rezultat,
din cauze independente de voinţa infractorului, nu se produce.
6.
Intenţia depăşită (praeterintenţia)
este o formă de vinovăţie ce se realizează:
a)
prin săvârşirea unei fapte cu intenţie directă şi producerea unui rezultat mai
grav decât cel urmărit, rezultat care este însă prevăzut şi acceptat de făptuitor
la momentul săvârşirii faptei;
b)
prin săvârşirea unei fapte cu intenţie directă şi producerea unui rezultat mai
grav decât cel acceptat de făptuitor prin săvârşirea faptei, rezultat care însă
nu este imputabil făptuitorului dincolo de limita ce ar rezulta din acceptarea
sa;
c) prin
săvârşirea unei fapte cu intenţie indirectă şi producerea unui rezultat mai
grav decât cel acceptat de făptuitor prin săvârşirea faptei, rezultat ce se
impută acestuia sub forma culpei.
1.
Constituie factori ai infracţiunii:
a) obiectul şi
subiecţii infracţiunii;
b)
elementul material;
c) locul şi
timpul săvârşirii infracţiunii;
d)
cerinţele esenţiale şi scopul.
2.
Au valoare de adevăr afirmaţiile:
a) în cazul
infracţiunilor formale nu se cercetează legătura de cauzalitate între acţiune –
inacţiune şi urmarea produsă, aceasta rezultând ex re;
b)
infracţiunile care au un obiect material sunt infracţiuni de rezultat;
c) toate
infracţiunile au un obiect juridic specific;
d)
infracţiunile care nu au obiect material sunt infracţiuni de pericol.
3.
Constituie elemente ale laturii obiective a conţinutului constitutiv al unei infracţiuni:
a) elementul
material;
b)
elementul subiectiv;
c) urmarea
imediată.
4.
Verbum regens desemnează:
a)
latura subiectivă;
b)
urmarea imediată;
c) elementul
material.
5.
Acţiunea sub care se poate prezenta elementul material al laturii obiective, se
poate realiza:
a) prin acte
materiale; prin scris;
b) prin
cuvinte;
c)
printr-o atitudine a făptuitorului care nu face ceva ce legea penală ordonă să
facă.
6.
In cazul în care elementul material al laturii obiective a unei infracţiuni constă
în mai multe acţiuni sau inacţiuni:
a) dacă infractorul
săvârşeşte o singură acţiune sau inacţiune, atunci el săvârşeşte o infracţiune
unică;
b)
dacă infractorul săvârşeşte mai multe acţiuni sau inacţiuni, atunci el realizează
un concurs de infracţiuni, în număr corespunzător acţiunilor/inacţiunilor;
c) realizarea
acestui element prin mai multe acţiuni sau inacţiuni nu schimbă unitatea
infracţiunii.
7.
Potrivit teoriei condiţiei sine qua non:
a)
este considerată drept cauză a unui rezultat determinat contribuţia umană ce se
situează în timp imediat anterior rezultatului;
b)
este considerată drept cauză a unui rezultat aceea care este proprie sau aptă,
prin natura ei, să producă acel rezultat;
c) sunt
considerate cauze ale rezultatului produs toate condiţiile care le-au precedat
şi fără de care rezultatul nu s-ar fi produs.
8.
Au valoare de adevăr următoarele afirmaţii:
a)
existenţa vinovăţiei, ca trăsătură esenţială a infracţiunii, presupune întotdeauna
şi existenţa vinovăţiei, ca element al conţinutului unei infracţiuni;
b) poate exista
vinovăţie, ca element al conţinutului unei infracţiuni, fără a exista însă ca
trăsătură esenţială a infracţiunii;
c) poate exista
vinovăţie ca trăsătură esenţială a infracţiunii, fără să existe vinovăţie ca
element subiectiv al infracţiunii.
9.
În dreptul penal, mobilul actului de conduită prohibit de lege:
a)
reprezintă ţelul urmărit prin săvârşirea faptei;
b) desemnează
sentimentul ce a condus la naşterea în mintea făptuitorului a ideii săvârşirii
actului de conduită respectiv;
c)
trebuie să fie prevăzut expres de norma incriminatoare.
10.
In cazul faptelor prevăzute de art. 181 C. pen., se poate aplica o sancţiune cu
caracter administrativ:
a)
numai de instanţă;
b)
numai de procuror;
c) de procuror
sau de instanţă.
11.
Fapta constând intr-o inacţiune:
a)
este infracţiune numai dacă este săvârşită cu intenţie;
b) este
infracţiune, atunci când este săvârşită din culpă, afară de cazul în care legea
sancţionează numai săvârşirea ei cu intenţie;
c)
este infracţiune atunci când este săvârşită din culpă numai atunci când în lege
se prevede, în mod expres, aceasta.
12.
La stabilirea în concret a gradului de pericol social al unei infracţiuni se ţine
seama de:
a) modul şi
mijloacele de săvârşire a faptelor, de scopul urmărit;
b) de
împrejurările în care fapta a fost comisă;
c) de urmarea
produsă sau care s-ar fi putut produce;
d) de persoana
sau conduita făptuitorului.
13.
Responsabilitatea penală se prezumă la vârsta de:
a)
14 ani;
b) 16 ani;
c)
18 ani.
14.
Subiect pasiv al infracţiunii poate fi:
a)
numai o persoană fizică;
b) o persoană
fără discernământ;
c) o persoană
juridică.
15.Există
tentativă:
a) când
consumarea infracţiunii nu a fost posibilă datorită insuficienţei sau defectuozităţii
mijloacelor folosite;
b)
când consumarea infracţiunii nu a fost posibilă datorită modului cum a fost
concepută executarea;
c) când
consumarea infracţiunii nu a fost posibilă datorită lipsei obiectului de la
locul unde făptuitorul credea că se află.
TESTE DE AUTOEVALUARE
- DREPT PENAL
1.Dreptul penal cuprinde un ansamblu
de norme juridice care:
a) statueaza faptele ce constituie infractiuni
b) pedepsele si alte
sanctiuni de drept penal aplicabile persoanelor fizice si juridice care au
comis infractiuni
c) se refera la regulile sau
principiile dreptului penal
2. Stiinta dreptului penal cuprinde:
a) ansamblul de idei, teorii privitoare la dreptul
penal ca ramura de drept
b)
ansamblul de conceptii privitoare la dreptul penal ca ramura de drept
c) institutiile care reglementeaza
relatiile de aparare sociala
3.Obiectul dreptului penal il formeaza
:
a)
relatiile de aparare sociala
b)
relatiile de cooperare intre oameni in asigurarea ordinii sociale
c)
relatiile de conflict intre titularii valorilor sociale ocrotite de legea
penala si cei care au savarsit fapte vatamatoare sau periculoase impotriva
acestor valori.
4. Scopul dreptului 313i86d penal
este consacrat :
a)
in dispozitiile din art. 1 C.pen.
b) in literatura de specialitate
c) in dispozitiile din art. 2
C.pen.
5. Principiul legalitatii imbraca
urmatoarele laturi:
a)
legalitatea incriminarii (nullum crimen sine lege);
b)
legalitatea pedepselor, a masurilor educative si a masurilor de siguranta (nulla
poena sine lege);
c)legalitatea
rasaunderii penale, a constrangerii (nullum judicium sine lege).
6. Constituie principii de aplicare a
legii penale romane in spatiu:
a) legalitatea incriminarii
b)
principiul realitatii
c) principiul activitatii
7. Principiul ubicuitatii:
a)
este prevazut expres de Codul penal
b) constituie temeiul acordarii
extradarii;
c) constituie o exceptie de la
principiul teritorialitatii
8. Imunitatea de jurisdictie:
a) constituie o exceptie de la
principiul personalitatii;
b)
constituie o exceptie de la principiul teritorialitatii;
c)
este prevazuta expres de Codul penal
9. Extradarea se acorda sau poate fi
solicitata:
a) numai pe baza de reciprocitate sau
in baza unei conventii internationale;
b) in temeiul legii, chiar daca
exista conventie internationala aplicabila;
c) exclusiv pe baza de reciprocitate
si, in lipsa acesteia, in temeiul legii.
10. Se include in sfera notiunii de
"teritoriu" din expresiile "teritoriul Romaniei" si
"teritoriul tarii":
a)
spatiul aerian de deasupra marii teritoriale a Romaniei;
b) spatiul cosmic de deasupra
teritoriului Romaniei;
c)
subsolul, corespunzator solului terestru, acvatic, marii teritoriale, fara
limite in adancime.
11. O infractiune se considera
savarsita pe teritoriul Romaniei:
a) numai daca a fost comisa pe acest
teritoriu
b)
daca pe o nava romana s-a produs rezultatul infractiunii, aceasta fiind comisa
pe teritoriul altui stat;
c)
daca pe o aeronava romana s-a efectuat numai un act de executare a
infractiunii, celelalte acte de executare si rezultatul infractiunii
producandu-se pe teritoriul altui stat;
12. Potrivit legii penale, prin
"comiterea unei infractiuni" se poate intelege:
a)
savarsirea oricareia dintre faptele pe care legea le pedepseste ca infractiune
consumata sau ca tentativa;
b)
participarea la comiterea unei infractiuni consumate sau la o tentativa
pedepsibila in calitate de autor;
c)
participarea la comiterea unei infractiuni consumate sau la o tentativa
pedepsibila in calitate de complice sau instigator.
13. Potrivit Codului penal, prin
notiunea de "lege penala" se poate intelege:
a)
orice dispozitie cu caracter penal cuprinsa in legi;
b) orice dispozitie cu caracter penal
cuprinsa in decrete emise ulterior intrarii in vigoare a Constitutiei Romaniei;
c)
orice dispozitie cu caracter penal cuprinsa in decrete emise anterior datei de
8 decembrie 1991.
14. Constituie principii de aplicare
a legii penale in timp:
a)
principiul retroactivitatii;
b)
principiul neretroactivitatii;
c)
principiul ultraactivitatii legii penale temporare;
d)
principiul activitatii.
15. In cazul in care de la
savarsirea infractiunii pana la judecarea definitiva a cauzei au intervenit una
sau mai multe legi penale, se aplica:
a) legea in vigoare la data
pronuntarii hotararii;
b) legea in vigoare la data
savarsirii infractiunii;
c)
legea cea mai favorabila.
16. O lege penala poate fi abrogata:
a) numai in mod expres;
b)
total sau partial;
c)
in mod tacit.
17. Legea penala romana nu poate fi
aplicata:
a) infractiunilor savarsite in afara
teritoriului tarii, daca faptuitorul, neavand nici o cetatenie, are domiciliul
in Romania;
b)
faptelor care, la data cand au fost savarsite, nu erau prevazute ca infractiuni;
c)
faptelor savarsite sub vechea lege, daca nu mai sunt prevazute de legea noua.
18. Potrivit principiului
neretroactivitatii legii penale:
a) legea penala nu se aplica faptelor
savarsite sub vechea lege, daca nu mai sunt prevazute de legea noua;
b) legea penala se aplica numai
infractiunilor savarsite in timpul cat ea se afla in vigoare;
c)
legea penala nu se aplica faptelor care, la data cand au fost savarsite, nu
erau prevazute ca infractiuni.
19. Legea penala temporara se aplica
infractiunii savarsite in timpul cat era in vigoare:
a) numai daca fapta a fost urmarita
sau judecata in acest interval de timp;
b) numai daca fapta a fost
descoperita in acest interval de timp, indiferent daca judecata a avut loc dupa
iesirea din vigoare a legii;
c)
chiar daca fapta nu a fost descoperita, urmarita sau judecata in acest interval
de timp.
20. Pentru aplicarea legii penale
romane conform principiului personalitatii sunt necesare si urmatoarele
conditii:
a) infractorul, in momentul
savarsirii infractiunii, sa fie cetatean roman sau apatrid, indiferent de
domiciliul acestuia;
b)
infractiunea sa se savarseasca in strainatate;
c) fapta sa fie prevazuta ca
infractiune si de legea penala a tarii unde a fost savarsita.
21. Constituie conditii de aplicare a
legii penale romane conform principiului realitatii:
a)
infractiunea sa se savarseasca in strainatate;
b) infractorul sa fie cetatean roman
ori apatrid cu domiciliul in Romania;
c)
infractorul sa fie cetatean strain sau apatrid care nu domiciliaza in Romania.
22. Constituie conditii de aplicare a
legii penale romane conform principiului universalitatii:
a)
fapta sa fie prevazuta ca infractiune si de legea penala a tarii unde a fost
savarsita;
b)
sa se fi comis o infractiune pentru care nu ar putea fi aplicabila
legea penala romana potrivit principiului realitatii;
c)
faptuitorul sa se afle in Romania;
d)
infractorul sa nu fie cetatean roman sau apatrid cu domiciliul in Romania.
23. Autorizarea prealabila a
Procurorului General al Parchetului de pe langa I.C.C.J. este necesara pentru
punerea in miscare a actiunii penale in cazul infractiunilor pentru care legea
penala romana este aplicabila potrivit principiului:
a) personalitatii;
b)
realitatii;
c) universalitatii.
24. Intrarea in vigoare a unei legi
penale romane poate avea loc:
a) numai la data publicarii acesteia
in Monitorul Oficial;
b) la o data anterioara publicarii
acesteia in Monitorul Oficial daca se prevede astfel in continutul legii;
c)
la o data ulterioara publicarii acesteia in Monitorul Oficial daca se prevede
astfel in continutul legii;
d) de regula, la data publicarii
acesteia in Monitorul Oficial;
e)
de regula, la trei zile de la data publicarii in Monitorul Oficial.
25. Potrivit principiului
retroactivitatii legii penale, odata cu intrarea in vigoare a legii noi care nu
mai prevede fapta ca infractiune:
a)
inceteaza executarea pedepselor;
b) inceteaza executarea pedepselor,
insa masurile de siguranta si masurile educative pronuntate in baza legii vechi
se executa;
c)
inceteaza toate consecintele penale ale hotararilor judecatoresti privitoare la
faptele ce au fost dezincriminate.
26. In cazul in care de la
savarsirea infractiunii pana la judecarea definitiva a cauzei au intervenit una
sau mai multe legi penale:
a) legea penala se determina prin combinarea
dispozitiilor mai favorabile din legile succesive;
b) in cazul in care nu exista alte
criterii de determinare a legii penale mai favorabile, aceasta se stabileste in
functie de pedepsele complimentare;
c)
se aplica infractorului legea penala mai favorabila.
27. Cand dupa ramanerea definitiva a
hotararii de condamnare si pana la executarea completa a pedepsei amenzii a
intervenit o lege care prevede o pedeapsa mai usoara:
a)
sanctiunea aplicata, daca depaseste maximul special prevazut de legea noua pentru
infractiunea savarsita, se reduce la acest maxim;
b)
sanctiunea aplicata, daca este mai mica decat maximul special prevazut de legea
noua, poate fi redusa de catre instanta judecatoreasca;
c)
sanctiunea aplicata, daca este egala cu maximul special prevazut de legea noua,
poate fi redusa de catre instanta de judecatoreasca.
28. Constituie infractiune fapta care
indeplineste urmatoarele conditii necesare si suficiente:
a) este savarsita cu vinovatie; este
prevazuta de lege; prezinta pericol social sau natural;
b) este savarsita cu vinovatie; este
prevazuta de legea penala;
c) prezinta pericol social; este
savarsita cu vinovatie; este prevazuta intr-o ordonanta simpla emisa de Guvern;
d)
) prezinta pericol social; este savarsita cu vinovatie; este prevazuta intr-o
ordonanta simpla emisa de Guvern; este comisa de o persoana care are
reprezentarea actiunilor sau inactiunilor sale si savarseste cu vointa aceste
actiuni sau inactiuni.
29. Fapta care prezinta pericolul
social al unei infractiuni este acea fapta:
a) prin care se vatama oricare dintre
valorile sociale recunoscute de Constitutie si legi;
b) prin care se vatama oricare dintre
valorile sociale prevazute in art. 1 C.pen..;
c)
prin care se vatama oricare dintre valorile sociale prevazute in art. 1
C.pen. si pentru sanctionarea careia este necesara aplicarea unei pedepse.
30. Singurul temei al raspunderii
penale il reprezinta:
a) savarsirea unei fapte prevazute de
legea penala;
b)
savarsirea unei infractiuni;
c) existenta unei hotarari
judecatoresti de condamnare.
31. Exista culpa simpla (neglijenta)
atunci cand:
a) infractorul prevede rezultatul
faptei sale, dar nu-l accepta, socotind fara temei ca el nu se va produce;
b) infractorul nu prevede rezultatul
faptei sale, desi trebuia sau putea sa-l prevada;
c)
infractorul nu prevede rezultatul faptei sale, desi trebuia si putea sa-l
prevada.
32. Exista intentie directa atunci
cand:
a) infractorul prevede rezultatul
faptei sale si, desi nu-l urmareste, accepta posibilitatea producerii lui;
b)
infractorul prevede rezultatul faptei sale, urmarind producerea lui prin
savarsirea acelei fapte;
c)
infractorul prevede rezultatul faptei sale, urmareste producerea lui, insa
acest rezultat, din cauze independente de vointa infractorului, nu se produce.
33. Intentia depasita
(praeterintentia) este o forma de vinovatie ce se realizeaza:
a) prin savarsirea unei fapte cu
intentie directa si producerea unui rezultat mai grav decat cel urmarit,
rezultat care este insa prevazut si acceptat de faptuitor la momentul
savarsirii faptei;
b) prin savarsirea unei
fapte cu intentie directa si producerea unui rezultat mai grav decat cel
acceptat de faptuitor prin savarsirea faptei, rezultat care insa nu este
imputabil faptuitorului dincolo de limita ce ar rezulta din acceptarea sa;
c)
prin savarsirea unei fapte cu intentie indirecta si producerea unui rezultat
mai grav decat cel acceptat de faptuitor prin savarsirea faptei, rezultat ce se
imputa acestuia sub forma culpei.
34. Constituie factori ai
infractiunii:
a)
obiectul si subiectii infractiunii;
b) elementul material;
c)
locul si timpul savarsirii infractiunii;
d) cerintele esentiale si scopul.
35. Au valoare de adevar afirmatiile:
a)
in cazul infractiunilor formale nu se cerceteaza legatura de cauzalitate intre
actiune - inactiune si urmarea produsa, aceasta rezultand ex re;
b)
infractiunile care au un obiect material sunt infractiuni de rezultat;
c)
toate infractiunile au un obiect juridic specific;
d)
infractiunile care nu au obiect material sunt infractiuni de pericol.
36. Constituie elemente ale laturii
obiective a continutului constitutiv al unei infractiuni:
a)
elementul material;
b) elementul subiectiv;
c)
urmarea imediata.
37. Verbum regens desemneaza:
a) latura subiectiva;
b) urmarea imediata;
c)
elementul material.
38. Actiunea sub care se poate
prezenta elementul material al laturii obiective, se poate realiza:
a)
prin acte materiale; prin scris;
b)
prin cuvinte;
c) printr-o atitudine a faptuitorului
care nu face ceva ce legea penala ordona sa faca.
39. In cazul in care elementul
material al laturii obiective a unei infractiuni consta in mai multe actiuni
sau inactiuni:
a)
daca infractorul savarseste o singura actiune sau inactiune, atunci el
savarseste o infractiune unica;
b) daca infractorul savarseste mai
multe actiuni sau inactiuni, atunci el realizeaza un concurs de infractiuni, in
numar corespunzator actiunilor/inactiunilor;
c)
realizarea acestui element prin mai multe actiuni sau inactiuni nu schimba
unitatea infractiunii.
40. Potrivit teoriei conditiei sine
qua non:
a) este considerata drept cauza a
unui rezultat determinat contributia umana ce se situeaza in timp imediat
anterior rezultatului;
b) este considerata drept cauza a
unui rezultat aceea care este proprie sau apta, prin natura ei, sa
produca acel rezultat;
c)
sunt considerate cauze ale rezultatului produs toate conditiile care le-au
precedat si fara de care rezultatul nu s-ar fi produs.
41. Au valoare de adevar urmatoarele
afirmatii:
a) existenta vinovatiei, ca trasatura
esentiala a infractiunii, presupune intotdeauna si existenta vinovatiei, ca
element al continutului unei infractiuni;
b)
poate exista vinovatie, ca element al continutului unei infractiuni, fara a
exista insa ca trasatura esentiala a infractiunii;
c)
poate exista vinovatie ca trasatura esentiala a infractiunii, fara sa existe
vinovatie ca element subiectiv al infractiunii.
42. In dreptul penal, mobilul
actului de conduita prohibit de lege:
a) reprezinta telul urmarit prin
savarsirea faptei;
b)
desemneaza sentimentul ce a condus la nasterea in mintea faptuitorului a ideii
savarsirii actului de conduita respectiv;
c) trebuie sa fie prevazut expres de
norma incriminatoare.
43. In cazul faptelor prevazute
de art. 181 C.pen., se poate aplica o sanctiune cu
caracter administrativ:
a) numai de instanta;
b) numai de procuror;
c)
de procuror sau de instanta.
44. Fapta constand intr-o inactiune:
a) este infractiune numai daca este
savarsita cu intentie;
b)
este infractiune, atunci cand este savarsita din culpa, afara de cazul in care
legea sanctioneaza numai savarsirea ei cu intentie;
c) este infractiune atunci cand este
savarsita din culpa numai atunci cand in lege se prevede, in mod expres,
aceasta.
45. La stabilirea in concret a
gradului de pericol social al unei infractiuni se tine seama de:
a)
modul si mijloacele de savarsire a faptelor, de scopul urmarit;
b)
de imprejurarile in care fapta a fost comisa;
c)
de urmarea produsa sau care s-ar fi putut produce;
d)
de persoana sau conduita faptuitorului.
46. Responsabilitatea penala se
prezuma la varsta de:
a) 14 ani;
b)
16 ani;
c) 18 ani.
47. Subiect pasiv al infractiunii
poate fi:
a) numai o persoana fizica;
b)
o persoana fara discernamant;
c)
o persoana juridica.
48.Exista tentativa:
a)
cand consumarea infractiunii nu a fost posibila datorita insuficientei sau
defectuozitatii mijloacelor folosite;
b) cand consumarea infractiunii nu a
fost posibila datorita modului cum a fost conceputa executarea;
c)
cand consumarea infractiunii nu a fost posibila datorita lipsei obiectului de
la locul unde faptuitorul credea ca se afla.
49. In dreptul penal roman:
a) tentativa se pedepseste nelimitat,
in cazul tuturor infractiunilor la care aceasta este posibila;
b)
tentativa se pedepseste numai cand legea prevede expres aceasta;
c) tentativa se sanctioneaza cu
aceeasi pedeapsa care este prevazuta de lege si pentru infractiunea consumata.
50. In cazul savarsirii unei
tentative pedepsibile la o infractiune care prevede pedepse alternative:
a) limitele pedepsei pentru tentativa
se determina in raport cu pedeapsa cea mai grea prevazuta pentru infractiunea
consumata;
b) limitele pedepsei pentru tentativa
se determina in raport cu pedeapsa cea mai usoara prevazuta pentru infractiunea
consumata;
c)
instanta trebuie mai întâi sa se fixeze asupra uneia dintre pedepsele prevazute
pentru infractiunea consumata si apoi sa aplice pedeapsa pentru tentativa.
51. Tentativa este proprie:
a)
atunci cand mijloacele folosite de faptuitor pentru savarsirea infractiunii
sunt apte sa produca rezultatul socialmente periculos;
b) cand producerea rezultatului
socialmente periculos nu a fost posibila datorita insuficientei sau
defectuozitatii mijloacelor folosite;
c) cand consta in punerea in
executare a hotararii de a savarsi infractiunea, executare care se intrerupe
iar rezultatul nu se produce.
52. In Codul penal roman este
incriminata:
a)
tentativa proprie, intrerupta;
b)
tentativa relativ improprie, perfecta;
c) tentativa terminata, absolut
improprie.
53. Tentativa perfecta:
a) consta in punerea in executare a
hotararii de a savarsi infractiunea, executare care se intrerupe si rezultatul
nu se produce;
b)
consta in punerea in executare a hotararii de a savarsi o infractiune,
executare care a fost dusa pana la capat, dar rezultatul nu s-a produs;
c) este posibila la infractiune
praeterintentionate.
54. In dreptul penal roman,
actele preparatorii in vederea comiterii unei infractiuni:
a) sunt asimilate complicitatii si
pedepsite ca atare;
b)
sunt posibile numai la infractiunile intentionate;
c) sunt posibile si la infractiunile
din culpa.
