mardi 27 janvier 2015

Drept penal teste

 Teste de autoevaluare penal general Semestrul 1
1.   Constituie infracţiune fapta care îndeplineşte următoarele condiţii necesare şi suficiente:
a)            este săvârşită cu vinovăţie, este prevăzută de lege, prezintă pericol social sau natural;
b)            este prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o;
c)            prezintă pericol social; este săvârşită cu vinovăţie; este prevăzută într-o ordonanţă simplă emisă de Guvern;
d)            prezintă pericol social; este săvârşită cu vinovăţie; este prevăzută într-o ordonanţă simplă emisă de Guvern; este comisă de o persoană care are reprezentarea acţiunilor sau inacţiunilor sale şi săvârşeşte cu voinţă aceste acţiuni sau inacţiuni.

2.   Singurul temei al răspunderii penale îl reprezintă:
a)                 săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală;
b)                 săvârşirea unei infracţiuni;
c)                 existenţa unei hotărâri judecătoreşti de condamnare.

3.   Există culpă simplă (neglijenţă) atunci când:
a)                 infractorul prevede rezultatul faptei sale, dar nu-1 acceptă, socotind fără temei că el nu se va produce;
b)                 infractorul nu prevede rezultatul faptei sale, deşi trebuia sau putea să-l prevadă;
c)                 infractorul nu prevede rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi putea să-l prevadă.

4.   Există intenţie directă atunci când:
a)      infractorul prevede rezultatul faptei sale şi, deşi nu-1 urmăreşte, acceptă posibilitatea producerii lui;
b)      infractorul prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârşirea acelei fapte;
c)      infractorul prevede rezultatul faptei sale, urmăreşte producerea lui, însă acest rezultat, din cauze independente de voinţa infractorului, nu se produce.

5.  Intenţia depăşită (praeterintenţia) este o formă de vinovăţie ce se realizează:
a)      prin săvârşirea unei fapte cu intenţie directă şi producerea unui rezultat mai grav decât cel urmărit, rezultat care este însă prevăzut şi acceptat de făptuitor la momentul săvârşirii faptei;
b)      prin săvârşirea unei fapte cu intenţie directă şi producerea unui rezultat mai grav decât cel acceptat de făptuitor prin săvârşirea faptei, rezultat care însă nu este imputabil făptuitorului dincolo de limita ce ar rezulta din acceptarea sa;
c)      prin săvârşirea unei fapte cu intenţie indirectă şi producerea unui rezultat mai grav decât cel acceptat de făptuitor prin săvârşirea faptei, rezultat ce se impută acestuia sub forma culpei.

1.   Constituie factori ai infracţiunii:
a)      obiectul şi subiecţii infracţiunii;
b)      elementul material;
c)      locul şi timpul săvârşirii infracţiunii;
d)      cerinţele esenţiale şi scopul.

2.   Au valoare de adevăr afirmaţiile:
a)      în cazul infracţiunilor formale nu se cercetează legătura de cauzalitate între acţiune - inacţiune şi urmarea produsă, aceasta rezultând ex re;
b)      infracţiunile care au un obiect material sunt infracţiuni de rezultat;
c)      toate infracţiunile au un obiect juridic specific;
d)      infracţiunile care nu au obiect material sunt infracţiuni de pericol.

3.   Constituie elemente ale laturii obiective a conţinutului constitutiv al unei infracţiuni:
a)      elementul material;
b)      elementul subiectiv;
c)      urmarea imediată.

4.   Verbum regens desemnează:
a)      latura subiectivă;
b)      urmarea imediată;
c)      elementul material.

5.   Acţiunea sub care se poate prezenta elementul material al laturii obiective, se poate realiza:
a)      prin acte materiale, prin scris;
b)      prin cuvinte;
c)      printr-o atitudine a făptuitorului care nu face ceva ce legea penală ordonă să facă.

6.   În cazul în care elementul material al laturii obiective a unei infracţiuni constă în mai multe acţiuni sau inacţiuni:
a)       dacă infractorul săvârşeşte o singură acţiune sau inacţiune, atunci el săvârşeşte o infracţiune unică;
b)       dacă infractorul săvârşeşte mai multe acţiuni sau inacţiuni, atunci el realizează un concurs de infracţiuni, în număr corespunzător acţiunilor/inacţiunilor;
c)      realizarea acestui element prin mai multe acţiuni sau inacţiuni nu schimbă unitatea infracţiunii.

7.   Potrivit teoriei condiţiei sine qua non:
a)      este considerată drept cauză a unui rezultat determinat contribuţia umană ce se situează în timp imediat anterior rezultatului;
b)      este considerată drept cauză a unui rezultat aceea care este proprie sau aptă, prin natura ei, să producă acel rezultat;
c)      sunt considerate cauze ale rezultatului produs toate condiţiile care le-au precedat şi fără de care rezultatul nu s-ar fi produs.

8.     Au valoare de adevăr următoarele afirmaţii:
a)      existenţa vinovăţiei, ca element subiectiv esenţial al infracţiunii, presupune întotdeauna şi existenţa vinovăţiei, ca element al conţinutului unei infracţiuni;
b)      poate exista vinovăţie, ca element al conţinutului unei infracţiuni, fără a exista însă ca element subiectiv esenţial al infracţiunii;
c)      poate exista vinovăţie ca element subiectiv esenţial al infracţiunii, fără să existe vinovăţie ca element al infracţiunii determinate.

9.     În dreptul penal, mobilul actului de conduită prohibit de lege:
a)      reprezintă ţelul urmărit prin săvârşirea faptei;
b)      desemnează sentimentul ce a condus la naşterea în mintea făptuitorului a ideii săvârşirii actului de conduită respectiv;
c)      trebuie să fie prevăzut expres de norma incriminatoare.

10. Fapta constând într-o acţiune sau inacţiune:
a)      este infracţiune numai dacă este săvârşită cu intenţie;
b)      este infracţiune, atunci când este săvârşită din culpă, afară de cazul în care legea sancţionează numai săvârşirea ei cu intenţie;
c)      este infracţiune atunci când este săvârşită din culpă numai atunci când în lege se prevede, în mod expres, aceasta.

11. Responsabilitatea penală se prezumă la vârsta de:
a)      14 ani;
b)      16 ani;
c)      18 ani.

14. Subiect pasiv al infracţiunii poate fi:
a)      numai o persoană fizică;
b)      o persoană fără discernământ;
c)      o persoană juridică.

15.  Există tentativă:
a)      când consumarea infracţiunii nu a fost posibilă datorită insuficienţei sau defectuozităţii mijloacelor folosite;
b)      când consumarea infracţiunii nu a fost posibilă datorită modului cum a fost concepută executarea;
c)      când consumarea infracţiunii nu a fost posibilă datorită lipsei obiectului de la locul unde făptuitorul credea că se află.
d)      când a avut loc punerea în executare a intenţiei de a săvârşi infracţiunea, executare care a fost însă întreruptă sau nu şi-a produs efectul


TEST AUTOEVALUARE PLATFORMA DANUBIUS (19 întrebări)

1. Dreptul penal cuprinde un ansamblu de norme juridice care:
A. statuează faptele ce constituie infracţiuni;
B. pedepsele şi alte sancţiuni de drept penal aplicabile persoanelor fizice şi juridice care au comis infracţiuni;
C - se referă la regulile sau principiile dreptului penal.

2. Ştiinţa dreptului penal cuprinde:
A. ansamblul de idei, teorii privitoare la dreptul penal ca ramură de drept;
B. ansamblul de concepţii privitoare la dreptul penal ca ramură de drept;
C. instituţiile care reglementează relaţiile de apărare socială.

3. Obiectul dreptului penal îl formează:
A. relaţiile de apărare socială;
B. relaţiile de cooperare între oameni în asigurarea ordinii sociale;
C. relaţiile de conflict între titularii valorilor sociale ocrotite de legea penală şi cei care au săvârşit fapte vătămătoare sau periculoase împotriva acestor valori.

4. Principiul legalităţii îmbracă următoarele laturi: (unitatea II aplicarea legii penale în timp şi spaţiu)
A. legalitatea incriminării (nullum crimen sine lege);
B. legalitatea pedepselor, a măsurilor educative şi a măsurilor de siguranţă (nulla poena sine lege);
C. legalitatea acţiunii penale.

5. Potrivit noului Cod penal, prin noţiunea de „lege penală” se poate înţelege:
A. orice dispoziţie cu caracter penal cuprinsă în legi organice, ordonanţe de urgenţă sau alte acte normative care la data adoptării lor aveau putere de lege;
B orice dispoziţie cu caracter penal cuprinse în decrete emise ulterior intrării în vigoare a Constituţiei României;
C. orice dispoziţie cu caracter penal cuprinsă în acte normative al autorităţilor locale.

6. Constituie principii de aplicare a legii penale în timp:
A. principiul retroactivităţii;
B. principiul teritorialităţii;
C. principiul activităţii.

7. În cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică:
A. legea în vigoare la data pronunţării hotărârii;
B. legea în vigoare la data săvârşirii infracţiunii;
C. legea penală mai favorabilă.

8. O lege penală poate fi abrogată:
A. numai în mod expres;
B. total sau parţial;
C. în mod tacit.

9. Neretroactivitatea legii penale presupune că:
A. legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub vechea lege, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă;
B. legea penală se aplică numai infracţiunilor săvârşite în timpul cât ea se află în vigoare;
C. legea penală nu se aplică faptelor care, la data când au fost săvârşite, nu erau prevăzute ca infracţiuni.

10. Legea penală temporară se aplică infracţiunii săvârşite în timpul cât era în vigoare:
A. numai dacă fapta a fost urmărită sau judecată în acest interval de timp;
B. numai dacă fapta a fost descoperită în acest interval de timp, indiferent dacă judecata a avut loc după ieşirea din vigoare a legii;
C. chiar dacă fapta nu a fost descoperită, urmărită sau judecată în acest interval de timp.

11. Constituie principii de aplicare a legii penale române în spaţiu:
A. legalitatea incriminării;
B. principiul realităţii;
C. principiul activităţii.

12. Principiul ubicuităţii:
A. este prevăzut expres de noul Cod penal;
B. constituie temeiul acordării extrădării;
C. constituie o excepţie de la principiul teritorialităţii.

13. Imunitatea de jurisdicţie:
A. constituie o excepţie de la principiul personalităţii;
B. constituie o excepţie de la principiul teritorialităţii;
C. constituie o excepţie de la principiul realităţii.

14. Se include în sfera noţiunii de „teritoriu” din expresia „teritoriul României”:
A. spaţiul aerian de deasupra mării teritoriale a României;
B. spaţiul cosmic de deasupra teritoriului României;
C. subsolul, corespunzător solului terestru, acvatic, mării teritoriale, fără limite în adâncime.



15. O infracţiune se consideră săvârşită pe teritoriul României:
A. numai dacă a fost comisă pe acest teritoriu;
B. dacă pe o navă sub pavilion românesc s-a produs rezultatul infracţiunii, aceasta fiind comisă pe teritoriul altui stat;
C. dacă pe o aeronavă înmatriculată în România s-a efectuat numai un act de executare a infracţiunii, celelalte acte, rezultatul infracţiunii producându-se pe teritoriul altui stat.

16. Potrivit legii penale, prin „săvârşirea unei infracţiuni” se poate înţelege:
A. săvârşirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepseşte ca infracţiune consumată sau ca tentativă;
B. participarea la comiterea unei infracţiuni consumate sau la o tentativă pedepsibilă în calitate de autor;
C. participarea la comiterea unei infracţiuni consumate sau la o tentativă pedepsibilă în calitate de complice sau instigator.

17. Legea penală română nu poate fi aplicată:
A. infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului ţării, dacă făptuitorul, neavând nicio cetăţenie, are domiciliul în România;
B. faptelor care, la data când au fost săvârşite, nu erau prevăzute ca infracţiuni;
C. faptelor săvârşite sub vechea lege, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă.

18. Pentru aplicarea legii penale române conform principiului personalităţii sunt necesare următoarele condiţii:
A. infractorul, în momentul săvârşirii infracţiunii, să fie cetăţean român sau apatrid, indiferent de domiciliul acestuia;
B. infracţiunea să se săvârşească în străinătate;
C. fapta să fie prevăzută ca infracţiune şi de legea penală a ţării unde a fost săvârşită. în toate cazurile.

19. Constituie condiţii de aplicare a legii penale române conform principiului realităţii:
A. infracţiunea să se săvârşească în străinătate;
B. infractorul să fie cetăţean român ori apatrid cu domiciliul în România;
C. infractorul să fie cetăţean străin sau apatrid care nu domiciliază în România.


Teste Hyperion:
1. Dreptul penal cuprinde un ansamblu de norme juridice care:
a) statuează faptele ce constituie infracţiuni;
b) pedepsele şi alte sancţiuni de drept penal aplicabile persoanelor fizice şi juridice care au comis infracţiuni;
c) se refera la regulile sau principiile dreptului penal.

2. Ştiinţa dreptului penal cuprinde:
a) ansamblul de idei, teorii privitoare la dreptul penal ca ramura de drept;
b) ansamblul de concepţii privitoare la dreptul penal ca ramura de drept;
c) instituţiile care reglementează relaţiile de apărare sociala.

3. Obiectul dreptului penal îl formează :
a) relaţiile de apărare socială;
b) relaţiile de cooperare între oameni în asigurarea ordinii sociale;
c) relaţiile de conflict între titularii valorilor sociale ocrotite de legea penală şi cei care au săvârşit fapte vătămătoare sau periculoase împotriva acestor valori.

4. Scopul dreptului penal este consacrat:
a) în dispoziţiile din art. 1 C. pen.;
b) în literatura de specialitate;
c) în dispoziţiile din art. 2 C. pen.

5. Principiul legalităţii îmbracă următoarele laturi:
a) legalitatea incriminării (nullum crimen sine lege);
b) legalitatea pedepselor, a măsurilor educative şi a măsurilor de siguranţă (nulla poena sine lege);
c) legalitatea răspunderii penale, a constrângerii (nullum judicium sine lege).
1. Instituie principii de aplicare a legii penale române în spaţiu:
a) legalitatea incriminării;
b) principiul realităţii;
c) principiul activităţii.

2. Principiul ubicuităţii:
a) este prevăzut expres de Codul penal;
b) constituie temeiul acordării extrădării;
c) constituie o excepţie de la principiul teritorialităţii.

3. Imunitatea de jurisdicţie:
a) constituie o excepţie de la principiul personalităţii;
b) constituie o excepţie de la principiul teritorialităţii;
c) este prevăzută expres de Codul penal.

4. Se include în sfera noţiunii de „teritoriu” din expresiile „teritoriul României” şi „teritoriul ţării”:
a) spaţiul aerian de deasupra mării teritoriale a României;
b) spaţiul cosmic de deasupra teritoriului României;
c) subsolul, corespunzător solului terestru, acvatic, mării teritoriale, fără limite în adâncime.

5. O infracţiune se consideră săvârşită pe teritoriul României:
a) numai dacă a fost comisă pe acest teritoriu
b) dacă pe o navă română s-a produs rezultatul infracţiunii, aceasta fiind comisă pe teritoriul altui stat;
c) dacă pe o aeronavă română s-a efectuat numai un act de executare a infracţiunii, celelalte acte de executare şi rezultatul infracţiunii producându-se pe teritoriul altui stat.

6. Potrivit legii penale, prin „comiterea unei infracţiuni” se poate înţelege:
a) săvârşirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepseşte ca infracţiune consumată sau ca tentativă;
b) participarea la comiterea unei infracţiuni consumate sau la o tentativă pedepsibilă în calitate de autor;
c) participarea la comiterea unei infracţiuni consumate sau la o tentativă pedepsibilă în calitate de complice sau instigator.

7. Potrivit Codului penal, prin noţiunea de „lege penală” se poate înţelege:
a) orice dispoziţie cu caracter penal cuprinsă în legi;
b) orice dispoziţie cu caracter penal cuprinsă în decrete emise ulterior intrării în vigoare a Constituţiei României;
c) orice dispoziţie cu caracter penal cuprinsă în decrete emise anterior datei de 8 decembrie 1991.

8. Constituie principii de aplicare a legii penale în timp:
a) principiul retroactivităţii;
b) principiul neretroactivităţii;
c) principiul ultraactivităţii legii penale temporare;
d) principiul activităţii.

9. In cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică:
a) legea în vigoare la data pronunţării hotărârii;
b) legea în vigoare la data săvârşirii infracţiunii;
c) legea cea mai favorabilă.

10. O lege penală poate fi abrogată:
a) numai în mod expres;
b) total sau parţial;
c) în mod tacit.

11. Legea penală română nu poate fi aplicată:
a) infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului ţării, dacă făptuitorul, neavând nici o cetăţenie, are domiciliul în România;
b) faptelor care, la data când au fost săvârşite, nu erau prevăzute ca infracţiuni;
c) faptelor săvârşite sub vechea lege, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă.

12. Potrivit principiului neretroactivităţii legii penale:
a) legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub vechea lege, dacă nu mai
sunt prevăzute de legea nouă;
b) legea penală se aplică numai infracţiunilor săvârşite în timpul cât ea se
află în vigoare;
c) legea penală nu se aplică faptelor care, la data când au fost săvârşite, nu erau prevăzute ca infracţiuni.

13. Legea penală temporară se aplică infracţiunii săvârşite în timpul cât era în vigoare:
a) numai dacă fapta a fost urmărită sau judecată în acest interval de timp;
b) numai dacă fapta a fost descoperită în acest interval de timp, indiferent dacă judecata a avut loc după ieşirea din vigoare a legii;
c) chiar dacă fapta nu a fost descoperită, urmărită sau judecată în acest interval de timp.

14. Pentru aplicarea legii penale române conform principiului personalităţii sunt necesare şi următoarele condiţii:
a) infractorul, în momentul săvârşirii infracţiunii, să fie cetăţean român sau apatrid, indiferent de domiciliul acestuia;
b) infracţiunea să se săvârşească în străinătate;
c) fapta să fie prevăzută ca infracţiune şi de legea penală a ţării unde a fost săvârşită.

15. Constituie condiţii de aplicare a legii penale române conform principiului realităţii:
a) infracţiunea să se săvârşească în străinătate;
b) infractorul să fie cetăţean român ori apatrid cu domiciliul în România;
c) infractorul să fie cetăţean străin sau apatrid care nu domiciliază în România.


1. Constituie infracţiune fapta care îndeplineşte următoarele condiţii necesare şi suficiente:
a) este săvârşită cu vinovăţie; este prevăzută de lege; prezintă pericol social sau natural;
b) este săvârşită cu vinovăţie; este prevăzută de legea penală;
c) prezintă pericol social; este săvârşită cu vinovăţie; este prevăzută într-o ordonanţă simplă emisă de Guvern;
d) prezintă pericol social; este săvârşită cu vinovăţie; este prevăzută într-o ordonanţă simplă emisă de Guvern; este comisă de o persoană care are reprezentarea acţiunilor sau inacţiunilor sale şi săvârşeşte cu voinţă aceste acţiuni sau inacţiuni.

2. Fapta care prezintă pericolul social al unei infracţiuni este acea faptă:
a) prin care se vatămă oricare dintre valorile sociale recunoscute de Constituţie şi legi;
b) prin care se vatămă oricare dintre valorile sociale prevăzute în art. 1 C. pen.;
c) prin care se vatămă oricare dintre valorile sociale prevăzute în art. 1 C. pen. şi pentru sancţionarea căreia este necesară aplicarea unei pedepse.

3. Singurul temei al răspunderii penale îl reprezintă:
a) săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală;
b) săvârşirea unei infracţiuni;
c) existenţa unei hotărâri judecătoreşti de condamnare.

4. Există culpă simplă (neglijenţă) atunci când:
a) infractorul prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l acceptă, socotind fără temei că el nu se va produce;
b) infractorul nu prevede rezultatul faptei sale, deşi trebuia sau putea să-l prevadă;
c) infractorul nu prevede rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi putea să-l prevadă.

5. Există intenţie directă atunci când:
a) infractorul prevede rezultatul faptei sale şi, deşi nu-l urmăreşte, acceptă posibilitatea producerii lui;
b) infractorul prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârşirea acelei fapte;
c) infractorul prevede rezultatul faptei sale, urmăreşte producerea lui, însă acest rezultat, din cauze independente de voinţa infractorului, nu se produce.

6. Intenţia depăşită (praeterintenţia) este o formă de vinovăţie ce se realizează:
a) prin săvârşirea unei fapte cu intenţie directă şi producerea unui rezultat mai grav decât cel urmărit, rezultat care este însă prevăzut şi acceptat de făptuitor la momentul săvârşirii faptei;
b) prin săvârşirea unei fapte cu intenţie directă şi producerea unui rezultat mai grav decât cel acceptat de făptuitor prin săvârşirea faptei, rezultat care însă nu este imputabil făptuitorului dincolo de limita ce ar rezulta din acceptarea sa;
c) prin săvârşirea unei fapte cu intenţie indirectă şi producerea unui rezultat mai grav decât cel acceptat de făptuitor prin săvârşirea faptei, rezultat ce se impută acestuia sub forma culpei.
1. Constituie factori ai infracţiunii:
a) obiectul şi subiecţii infracţiunii;
b) elementul material;
c) locul şi timpul săvârşirii infracţiunii;
d) cerinţele esenţiale şi scopul.

2. Au valoare de adevăr afirmaţiile:
a) în cazul infracţiunilor formale nu se cercetează legătura de cauzalitate între acţiune – inacţiune şi urmarea produsă, aceasta rezultând ex re;
b) infracţiunile care au un obiect material sunt infracţiuni de rezultat;
c) toate infracţiunile au un obiect juridic specific;
d) infracţiunile care nu au obiect material sunt infracţiuni de pericol.

3. Constituie elemente ale laturii obiective a conţinutului constitutiv al unei infracţiuni:
a) elementul material;
b) elementul subiectiv;
c) urmarea imediată.

4. Verbum regens desemnează:
a) latura subiectivă;
b) urmarea imediată;
c) elementul material.

5. Acţiunea sub care se poate prezenta elementul material al laturii obiective, se poate realiza:
a) prin acte materiale; prin scris;
b) prin cuvinte;
c) printr-o atitudine a făptuitorului care nu face ceva ce legea penală ordonă să facă.

6. In cazul în care elementul material al laturii obiective a unei infracţiuni constă în mai multe acţiuni sau inacţiuni:
a) dacă infractorul săvârşeşte o singură acţiune sau inacţiune, atunci el săvârşeşte o infracţiune unică;
b) dacă infractorul săvârşeşte mai multe acţiuni sau inacţiuni, atunci el realizează un concurs de infracţiuni, în număr corespunzător acţiunilor/inacţiunilor;
c) realizarea acestui element prin mai multe acţiuni sau inacţiuni nu schimbă unitatea infracţiunii.

7. Potrivit teoriei condiţiei sine qua non:
a) este considerată drept cauză a unui rezultat determinat contribuţia umană ce se situează în timp imediat anterior rezultatului;
b) este considerată drept cauză a unui rezultat aceea care este proprie sau aptă, prin natura ei, să producă acel rezultat;
c) sunt considerate cauze ale rezultatului produs toate condiţiile care le-au precedat şi fără de care rezultatul nu s-ar fi produs.
8. Au valoare de adevăr următoarele afirmaţii:
a) existenţa vinovăţiei, ca trăsătură esenţială a infracţiunii, presupune întotdeauna şi existenţa vinovăţiei, ca element al conţinutului unei infracţiuni;
b) poate exista vinovăţie, ca element al conţinutului unei infracţiuni, fără a exista însă ca trăsătură esenţială a infracţiunii;
c) poate exista vinovăţie ca trăsătură esenţială a infracţiunii, fără să existe vinovăţie ca element subiectiv al infracţiunii.

9. În dreptul penal, mobilul actului de conduită prohibit de lege:
a) reprezintă ţelul urmărit prin săvârşirea faptei;
b) desemnează sentimentul ce a condus la naşterea în mintea făptuitorului a ideii săvârşirii actului de conduită respectiv;
c) trebuie să fie prevăzut expres de norma incriminatoare.

10. In cazul faptelor prevăzute de art. 181 C. pen., se poate aplica o sancţiune cu caracter administrativ:
a) numai de instanţă;
b) numai de procuror;
c) de procuror sau de instanţă.

11. Fapta constând intr-o inacţiune:
a) este infracţiune numai dacă este săvârşită cu intenţie;
b) este infracţiune, atunci când este săvârşită din culpă, afară de cazul în care legea sancţionează numai săvârşirea ei cu intenţie;
c) este infracţiune atunci când este săvârşită din culpă numai atunci când în lege se prevede, în mod expres, aceasta.

12. La stabilirea în concret a gradului de pericol social al unei infracţiuni se ţine seama de:
a) modul şi mijloacele de săvârşire a faptelor, de scopul urmărit;
b) de împrejurările în care fapta a fost comisă;
c) de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce;
d) de persoana sau conduita făptuitorului.

13. Responsabilitatea penală se prezumă la vârsta de:
a) 14 ani;
b) 16 ani;
c) 18 ani.

14. Subiect pasiv al infracţiunii poate fi:
a) numai o persoană fizică;
b) o persoană fără discernământ;
c) o persoană juridică.

15.Există tentativă:
a) când consumarea infracţiunii nu a fost posibilă datorită insuficienţei sau defectuozităţii mijloacelor folosite;
b) când consumarea infracţiunii nu a fost posibilă datorită modului cum a fost concepută executarea;
c) când consumarea infracţiunii nu a fost posibilă datorită lipsei obiectului de la locul unde făptuitorul credea că se află.

TESTE DE AUTOEVALUARE - DREPT PENAL

1.Dreptul penal cuprinde un ansamblu de norme juridice care:
a) statueaza faptele ce constituie infractiuni
b) pedepsele si alte sanctiuni de drept penal aplicabile persoanelor fizice si juridice care au comis infractiuni
c) se refera la regulile sau principiile dreptului penal
2. Stiinta dreptului penal cuprinde:
a) ansamblul de idei, teorii privitoare la dreptul penal ca ramura de drept
b) ansamblul de conceptii privitoare la dreptul penal ca ramura de drept
c) institutiile care reglementeaza relatiile de aparare sociala
3.Obiectul dreptului penal il formeaza :
a) relatiile de aparare sociala  
b) relatiile de cooperare intre oameni in asigurarea ordinii sociale
c) relatiile de conflict intre titularii valorilor sociale ocrotite de legea penala si cei care au savarsit fapte vatamatoare sau periculoase impotriva acestor valori.
4. Scopul dreptului 313i86d penal este consacrat :
a) in dispozitiile din art. 1 C.pen.
b) in literatura de specialitate
c) in dispozitiile din art. 2 C.pen.
5. Principiul legalitatii imbraca urmatoarele laturi:
a) legalitatea incriminarii (nullum crimen sine lege);
b) legalitatea pedepselor, a masurilor educative si a masurilor de siguranta (nulla poena sine lege);
c)legalitatea rasaunderii penale, a constrangerii (nullum judicium sine lege).
6. Constituie principii de aplicare a legii penale romane in spatiu:
a) legalitatea incriminarii
b) principiul realitatii
c) principiul activitatii
7. Principiul ubicuitatii:
a) este prevazut expres de Codul penal
b) constituie temeiul acordarii extradarii;
c) constituie o exceptie de la principiul teritorialitatii
8. Imunitatea de jurisdictie:
a) constituie o exceptie de la principiul personalitatii;
b) constituie o exceptie de la principiul teritorialitatii;
c) este prevazuta expres de Codul penal
9. Extradarea se acorda sau poate fi solicitata:
a) numai pe baza de reciprocitate sau in baza unei conventii internationale;
b) in temeiul legii, chiar daca exista conventie internationala aplicabila;
c) exclusiv pe baza de reciprocitate si, in lipsa acesteia, in temeiul legii.
10. Se include in sfera notiunii de "teritoriu" din expresiile "teritoriul Romaniei" si "teritoriul tarii":
a) spatiul aerian de deasupra marii teritoriale a Romaniei;
b) spatiul cosmic de deasupra teritoriului Romaniei;
c) subsolul, corespunzator solului terestru, acvatic, marii teritoriale, fara limite in adancime.
11. O infractiune se considera savarsita pe teritoriul Romaniei:
a) numai daca a fost comisa pe acest teritoriu
b) daca pe o nava romana s-a produs rezultatul infractiunii, aceasta fiind comisa pe teritoriul altui stat;
c) daca pe o aeronava romana s-a efectuat numai un act de executare a infractiunii, celelalte acte de executare si rezultatul infractiunii producandu-se pe teritoriul altui stat;
12. Potrivit legii penale, prin "comiterea unei infractiuni" se poate intelege:
a) savarsirea oricareia dintre faptele pe care legea le pedepseste ca infractiune consumata sau ca tentativa;
b) participarea la comiterea unei infractiuni consumate sau la o tentativa pedepsibila in calitate de autor;
c) participarea la comiterea unei infractiuni consumate sau la o tentativa pedepsibila in calitate de complice sau instigator.
13. Potrivit Codului penal, prin notiunea de "lege penala" se poate intelege:
a) orice dispozitie cu caracter penal cuprinsa in legi;
b) orice dispozitie cu caracter penal cuprinsa in decrete emise ulterior intrarii in vigoare a Constitutiei Romaniei;
c) orice dispozitie cu caracter penal cuprinsa in decrete emise anterior datei de 8 decembrie 1991.
14. Constituie principii de aplicare a legii penale in timp:
a) principiul retroactivitatii;
b) principiul neretroactivitatii;
c) principiul ultraactivitatii legii penale temporare;
d) principiul activitatii.
15. In cazul in care de la savarsirea infractiunii pana la judecarea definitiva a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplica:
a) legea in vigoare la data pronuntarii hotararii;
b) legea in vigoare la data savarsirii infractiunii;
c) legea cea mai favorabila.
16. O lege penala poate fi abrogata:
a) numai in mod expres;
b) total sau partial;
c) in mod tacit.
17. Legea penala romana nu poate fi aplicata:
a) infractiunilor savarsite in afara teritoriului tarii, daca faptuitorul, neavand nici o cetatenie, are domiciliul in Romania;
b) faptelor care, la data cand au fost savarsite, nu erau prevazute ca infractiuni;
c) faptelor savarsite sub vechea lege, daca nu mai sunt prevazute de legea noua.
18. Potrivit principiului neretroactivitatii legii penale:
a) legea penala nu se aplica faptelor savarsite sub vechea lege, daca nu mai sunt prevazute de legea noua;
b) legea penala se aplica numai infractiunilor savarsite in timpul cat ea se afla in vigoare;
c) legea penala nu se aplica faptelor care, la data cand au fost savarsite, nu erau prevazute ca infractiuni.
19. Legea penala temporara se aplica infractiunii savarsite in timpul cat era in vigoare:
a) numai daca fapta a fost urmarita sau judecata  in acest interval de timp;
b) numai daca fapta a fost descoperita in acest interval de timp, indiferent daca judecata a avut loc dupa iesirea din vigoare a legii;
c) chiar daca fapta nu a fost descoperita, urmarita sau judecata in acest interval de timp.
20. Pentru aplicarea legii penale romane conform principiului personalitatii sunt necesare si urmatoarele conditii:
a) infractorul, in momentul savarsirii infractiunii, sa fie cetatean roman sau apatrid, indiferent de domiciliul acestuia;
b) infractiunea sa se savarseasca in strainatate;
c) fapta sa fie prevazuta ca infractiune si de legea penala a tarii unde a fost savarsita.
21. Constituie conditii de aplicare a legii penale romane conform principiului realitatii:
a) infractiunea sa se savarseasca in strainatate;
b) infractorul sa fie cetatean roman ori apatrid cu domiciliul in Romania;
c) infractorul sa fie cetatean strain sau apatrid care nu domiciliaza in Romania.
22. Constituie conditii de aplicare a legii penale romane conform principiului universalitatii:
a) fapta sa fie prevazuta ca infractiune si de legea penala a tarii unde a fost savarsita;
b) sa se fi comis o infractiune pentru care nu ar putea fi  aplicabila legea penala romana potrivit principiului realitatii;
c) faptuitorul sa se afle in Romania;
d) infractorul sa nu fie cetatean roman sau apatrid cu domiciliul in Romania.
23. Autorizarea prealabila a Procurorului General al Parchetului de pe langa I.C.C.J. este necesara pentru punerea in miscare a actiunii penale in cazul infractiunilor pentru care legea penala romana este aplicabila potrivit principiului:
a) personalitatii;
b) realitatii;
c) universalitatii.
24. Intrarea in vigoare a unei legi penale romane poate avea loc:
a) numai la data publicarii acesteia in Monitorul Oficial;
b) la o data anterioara publicarii acesteia in Monitorul Oficial daca se prevede astfel in continutul legii;
c) la o data ulterioara publicarii acesteia in Monitorul Oficial daca se prevede astfel in continutul legii;
d) de regula, la data publicarii acesteia in Monitorul Oficial;
e) de regula, la trei zile de la data publicarii in Monitorul Oficial.
25. Potrivit principiului retroactivitatii legii penale, odata cu intrarea in vigoare a legii noi care nu mai prevede fapta ca infractiune:
a) inceteaza executarea pedepselor;
b) inceteaza executarea pedepselor, insa masurile de siguranta si masurile educative pronuntate in baza legii vechi se executa;
c) inceteaza toate consecintele penale ale hotararilor judecatoresti privitoare la faptele ce au fost dezincriminate.
26. In cazul in care de la savarsirea infractiunii pana la judecarea definitiva a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale:
a) legea penala se determina prin combinarea dispozitiilor mai favorabile din legile succesive;
b) in cazul in care nu exista alte criterii de determinare a legii penale mai favorabile, aceasta se stabileste in functie de pedepsele complimentare;
c) se aplica infractorului legea penala mai favorabila.
27. Cand dupa ramanerea definitiva a hotararii de condamnare si pana la executarea completa a pedepsei amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsa mai usoara:
a) sanctiunea aplicata, daca depaseste maximul special prevazut de legea noua pentru infractiunea savarsita, se reduce la acest maxim;
b) sanctiunea aplicata, daca este mai mica decat maximul special prevazut de legea noua, poate fi redusa de catre instanta judecatoreasca;
c) sanctiunea aplicata, daca este egala cu maximul special prevazut de legea noua, poate fi redusa de catre instanta de judecatoreasca.
28. Constituie infractiune fapta care indeplineste urmatoarele conditii necesare si suficiente:
a) este savarsita cu vinovatie; este prevazuta de lege; prezinta pericol social sau natural;
b) este savarsita cu vinovatie; este prevazuta de legea penala;
c) prezinta pericol social; este savarsita cu vinovatie; este prevazuta intr-o ordonanta simpla emisa de Guvern;
d) ) prezinta pericol social; este savarsita cu vinovatie; este prevazuta intr-o ordonanta simpla emisa de Guvern; este comisa de o persoana care are reprezentarea actiunilor sau inactiunilor sale si savarseste cu vointa aceste actiuni sau inactiuni.
29. Fapta care prezinta pericolul social al unei infractiuni este acea fapta:
a) prin care se vatama oricare dintre valorile sociale recunoscute de Constitutie si legi;
b) prin care se vatama oricare dintre valorile sociale prevazute in art. 1 C.pen..;
c) prin care se vatama oricare dintre valorile sociale prevazute in art. 1 C.pen. si pentru sanctionarea careia este necesara aplicarea unei pedepse.
30. Singurul temei al raspunderii penale il reprezinta:
a) savarsirea unei fapte prevazute de legea penala;
b) savarsirea unei infractiuni;
c) existenta unei hotarari judecatoresti de condamnare.
31. Exista culpa simpla (neglijenta) atunci cand:
a) infractorul prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l accepta, socotind fara temei ca el nu se va produce;
b) infractorul nu prevede rezultatul faptei sale, desi trebuia sau putea sa-l prevada;
c) infractorul nu prevede rezultatul faptei sale, desi trebuia si putea sa-l prevada.
32. Exista intentie directa atunci cand:
a) infractorul prevede rezultatul faptei sale si, desi nu-l urmareste, accepta posibilitatea producerii lui;
b) infractorul prevede rezultatul faptei sale, urmarind producerea lui prin savarsirea acelei fapte;
c) infractorul prevede rezultatul faptei sale, urmareste producerea lui, insa acest rezultat, din cauze independente de vointa infractorului, nu se produce.
33. Intentia depasita (praeterintentia) este o forma de vinovatie ce se realizeaza:
a) prin savarsirea unei fapte cu intentie directa si producerea unui rezultat mai grav decat cel urmarit, rezultat care este insa prevazut si acceptat de faptuitor la momentul savarsirii faptei;
b) prin  savarsirea unei fapte cu intentie directa si producerea unui rezultat mai grav decat cel acceptat de faptuitor prin savarsirea faptei, rezultat care insa nu este imputabil faptuitorului dincolo de limita ce ar rezulta din acceptarea sa;
c) prin savarsirea unei fapte cu intentie indirecta si producerea unui rezultat mai grav decat cel acceptat de faptuitor prin savarsirea faptei, rezultat ce se imputa acestuia sub forma culpei.
34. Constituie factori ai infractiunii:
a) obiectul si subiectii infractiunii;
b) elementul material;
c) locul si timpul savarsirii infractiunii;
d) cerintele esentiale si scopul.
35. Au valoare de adevar afirmatiile:
a) in cazul infractiunilor formale nu se cerceteaza legatura de cauzalitate intre actiune - inactiune si urmarea produsa, aceasta rezultand ex re;
b) infractiunile care au un obiect material sunt infractiuni de rezultat;
c) toate infractiunile au un obiect juridic specific;
d) infractiunile care nu au obiect material sunt infractiuni de pericol.
36. Constituie elemente ale laturii obiective a continutului constitutiv al unei infractiuni:
a) elementul material;
b) elementul subiectiv;
c) urmarea imediata.
37. Verbum regens desemneaza:
a) latura subiectiva;
b) urmarea imediata;
c) elementul material.
38. Actiunea sub care se poate prezenta elementul material al laturii obiective, se poate realiza:
a) prin acte materiale; prin scris;
b) prin cuvinte;
c) printr-o atitudine a faptuitorului care nu face ceva ce legea penala ordona sa faca.
39. In cazul in care elementul material al laturii obiective a unei infractiuni consta in mai multe actiuni sau inactiuni:
a) daca infractorul savarseste o singura actiune sau inactiune, atunci el savarseste o infractiune unica;
b) daca infractorul savarseste mai multe actiuni sau inactiuni, atunci el realizeaza un concurs de infractiuni, in numar corespunzator actiunilor/inactiunilor;
c) realizarea acestui element prin mai multe actiuni sau inactiuni nu schimba unitatea infractiunii.
40. Potrivit teoriei conditiei sine qua non:
a) este considerata drept cauza a unui rezultat determinat contributia umana ce se situeaza in timp imediat anterior rezultatului;
b) este considerata drept cauza a unui rezultat  aceea care este proprie sau apta, prin natura ei, sa produca acel rezultat;
c) sunt considerate cauze ale rezultatului produs toate conditiile care le-au precedat si fara de care rezultatul nu s-ar fi produs.
41. Au valoare de adevar urmatoarele afirmatii:
a) existenta vinovatiei, ca trasatura esentiala a infractiunii, presupune intotdeauna si existenta vinovatiei, ca element al continutului unei infractiuni;
b) poate exista vinovatie, ca element al continutului unei infractiuni, fara a exista insa ca trasatura esentiala a infractiunii;
c) poate exista vinovatie ca trasatura esentiala a infractiunii, fara sa existe vinovatie ca element subiectiv al infractiunii.
42. In dreptul penal, mobilul actului de conduita prohibit de lege:
a) reprezinta telul urmarit prin savarsirea faptei;
b) desemneaza sentimentul ce a condus la nasterea in mintea faptuitorului a ideii savarsirii actului de conduita respectiv;
c) trebuie sa fie prevazut expres de norma incriminatoare.
43. In cazul faptelor prevazute de art. 181 C.pen., se poate aplica o sanctiune cu caracter administrativ:
a) numai de instanta;
b) numai de procuror;
c) de procuror sau de instanta.
44. Fapta constand intr-o inactiune:
a) este infractiune numai daca este savarsita cu intentie;
b) este infractiune, atunci cand este savarsita din culpa, afara de cazul in care legea sanctioneaza numai savarsirea ei cu intentie;
c) este infractiune atunci cand este savarsita din culpa numai atunci cand in lege se prevede, in mod expres, aceasta.
45. La stabilirea in concret a gradului de pericol social al unei infractiuni se tine seama de:
a) modul si mijloacele de savarsire a faptelor, de scopul urmarit;
b) de imprejurarile in care fapta a fost comisa;
c) de urmarea produsa sau care s-ar fi putut produce;
d) de persoana sau conduita faptuitorului.
46. Responsabilitatea penala se prezuma la varsta de:
a) 14 ani;
b) 16 ani;
c) 18 ani.
47. Subiect pasiv al infractiunii poate fi:
a) numai o persoana fizica;
b) o persoana fara discernamant;
c) o persoana juridica.
48.Exista tentativa:
a) cand consumarea infractiunii nu a fost posibila datorita insuficientei sau defectuozitatii mijloacelor folosite;
b) cand consumarea infractiunii nu a fost posibila datorita modului cum a fost conceputa executarea;
c) cand consumarea infractiunii nu a fost posibila datorita lipsei obiectului de la locul unde faptuitorul credea ca se afla.
49. In dreptul penal roman:
a) tentativa se pedepseste nelimitat, in cazul tuturor infractiunilor la care aceasta este posibila;
b) tentativa se pedepseste numai cand legea prevede expres aceasta;
c) tentativa se sanctioneaza cu aceeasi pedeapsa care este prevazuta de lege si pentru infractiunea consumata.
50. In cazul savarsirii unei tentative pedepsibile la o infractiune care prevede pedepse alternative:
a) limitele pedepsei pentru tentativa se determina in raport cu pedeapsa cea mai grea prevazuta pentru infractiunea consumata;
b) limitele pedepsei pentru tentativa se determina in raport cu pedeapsa cea mai usoara prevazuta pentru infractiunea consumata;
c) instanta trebuie mai întâi sa se fixeze asupra uneia dintre pedepsele prevazute pentru infractiunea consumata si apoi sa aplice pedeapsa pentru tentativa.
51. Tentativa este proprie:
a) atunci cand mijloacele folosite de faptuitor pentru savarsirea infractiunii sunt apte sa produca rezultatul socialmente periculos;
b) cand producerea rezultatului socialmente periculos nu a fost posibila datorita insuficientei sau defectuozitatii mijloacelor folosite;
c) cand consta in punerea in executare a hotararii de a savarsi infractiunea, executare care se intrerupe iar rezultatul nu se produce.
52. In Codul penal roman este incriminata:
a) tentativa proprie, intrerupta;
b) tentativa relativ improprie, perfecta;
c) tentativa terminata, absolut improprie.
53. Tentativa perfecta:
a) consta in punerea in executare a hotararii de a savarsi infractiunea, executare care se intrerupe si rezultatul nu se produce;
b) consta in punerea in executare a hotararii de a savarsi o infractiune, executare care a fost dusa pana la capat, dar rezultatul nu s-a produs;
c) este posibila la infractiune praeterintentionate.
54. In dreptul penal roman, actele preparatorii in vederea comiterii unei infractiuni:
a) sunt asimilate complicitatii si pedepsite ca atare;
b) sunt posibile numai la infractiunile intentionate;

c) sunt posibile si la infractiunile din culpa.

Aucun commentaire:

Enregistrer un commentaire